Consilierii locali municipali s-au reunit ieri, în şedinţă extraordinară, având nu mai puţin de 29 de puncte pe ordinea de zi.
Printre proiectele de hotărâre supuse votului s-au numărat şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale societăţilor comerciale în care CLM Arad este acţionar majoritar. Este vorba despre Compania de Transport Public Arad SA, CET SA, CET Hidrocarburi SA, Recons SA, Gospodărirea Comunală Arad SA și Târguri, Oboare, Piețe SA.
În timp ce bugetele Recons-ului, Gospodăririi Comunale şi a Târguri Oboare și Piețe au fost aprobate fără probleme, cel al Companiei de Transport Public a trecut la limită, iar cel al CET Arad, respectiv al CET Hidrocarburi s-a lovit de abţinerile consilierilor PSD-ALDE. În ambele cazuri, aceştia au invocat necesitatea unei analize mai complexe a situaţiilor de la CET-uri, înainte de a-şi da acordul în privinţa bugetelor.
În ceea ce priveşte bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Companiei de Transport Public Arad SA, acelaşi grup de consilieri municipali şi-au motivat reţinerea prin faptul că reprezentanţii companiei nu au fost suficient de convingători în ceea ce priveşte investiţiile care trebui făcute în sistemul de transport public Arad. Proiectul de hotărâre a întrunit suficiente voturi „pentru”, încât să fie declarat „aprobat”.
De altfel poziția PSD-ALDE era previzibilă, în concordanță cu luările de poziție anterioare pe această temă. Beniamin Vărcuş, liderul Grupului PSD-ALDE, a declarat: „Nu am votat nici astăzi bugetul lor, deoarece credem că acolo este nevoie de o analiză mai temeinică a ceea ce înseamnă activitatea CET, banii care sunt cheltuiţi acolo şi problemele pe care le întâmpină atât compania, cât şi cetăţenii care sunt bene­ficiarii serviciilor pe care le furnizează CET-ul. De asemenea, ne-am abţinut şi la aprobarea bugetului Companiei de Transport Public. Asta pentru că nu am fost de acord nici cu privire la scumpirea biletelor, deci a serviciilor, fără a oferi cetăţenilor măcar o îmbunătăţire a acestora”.
(G.C.)

Recomandările redacției