Deasupra CET Arad se-adună iarăşi norii negri, ameninţători: firma timişoreană Energomontaj, care a realizat cel de-al doilea grup tehnologic al CET Lignit, a avertizat că va proceda la sechestrarea instalaţiilor în contul datoriilor de aproximativ 20 de milioane de lei pe care le are de încasat de la CET, informează portalul de ştiri news.ro. Conform sursei, frumoasa sumă se constituie din facturi restante de mai bine de un an, respectiv de la sfârşitul anului 2014 – momentul încheierii lucrărilor la amintitul grup II. Data probabilă avansată pentru sechestrarea instalaţiilor este 15 martie, adică peste cinci zile.
Firma care umblă cu sechestrul după CET Arad spre a-şi recupera banii este Energomontaj Timişoara, iar directorul acesteia spune că aceasta este ultima soluţie posibilă; soluţia anterioară, cea a blocării conturilor CET Arad s-a dovedit a nu avea nici un rezultat, dat fiind că prin conturile respective fluiera vântul şi mai fuseseră blocate şi de CFR, şi de furnizorul de gaz metan.
Sechestrarea instalaţiilor ar presupune obligatoriu oprirea producerii de energie electrică şi termică întrucât CET ar rămâne fără agregate iar Energomontaj nu are producerea de energie electrică şi termică în „obiectul de activitate”. Mai pe înţelesul tuturor spus, CET va avea instalaţii dar nu le va putea folosi, deci va privi lung spre Energomontaj cerşind milă, iar Energomontaj va admira instalaţiile pe care le-a făcut pe credit bancar, credit purtător de dobânzi, şi va aştepta mult şi bine să-şi recupereze datoriile de la un debitor care n-are nici bani, nici mijloace de a-i mai produce.
Pentru a ieşi dintr-un impas aparent fără ieşire, Energomontaj Timişoara a cerut autorităţilor locale arădene să se implice. Conform siteului Aradon.ro, autorităţile locale s-au implicat astfel: primăria (în a cărei subordine se află CET Arad), spune că sechestrul şi comentariile aferente sunt de competenţa CET (deci mîinile s-au spălat), iar CET Arad, prin vocea directorului său Pavel Moisă, tace cu maxim stoicism şi-ndură.
Cum ultimii pierzători în această dispută vor fi arădenii toţi, deci şi eu, întreb aşa-ntr-o doară, cât să nu tac din gură şi să zică lumea că-s fie director de CET, fie primar de municipiu: voi vă luaţi lefurile? Şi dacă le luaţi, de unde stoarceţi banii? Şi dacă pentru buzunarele voastre-s bani, pentru plătit cinstit datoriile cum de nu aveţi?
Soluţia o ofer tot eu, gratis, deci dezinteresat: un proiect gingaş de hotărâre a CLM (iniţiativa primarului, desigur), prin care să ni se ridice preţurile în facturi la curent electric, la apă caldă, la căldură, la aerul pe care-l răsuflăm, la pământul pe care-l bătătorim, la gropile prin care ne rupem picioarele şi prin care ni se rup maşinile (ale celor care au), la băncuţele stradale scumpe cât o limuzină de lux şi la multe alte cele, adică la orice.

Recomandările redacției