SC CET Hidrocarburi SA anunţă utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Arad, începerea probelor de etanşeitate pe reţelele de termoficare secundar din data de 27 septembrie 2021.

,,Rugăm asociaţiile de proprietari/locatari şi agenţi economici care au intervenit la instalaţiile de încălzire să-şi finalizeze lucrările, pentru evitarea problemelor de orice natură cauzate de operaţiunile de verificare ce urmează a se efectua până la pornirea încălzirii. În cazul în care se constată neetanşeităţi (scurgeri de apă la instalaţia interioară) asociaţiile de proprietari/locatari şi agenţi economici se pot adresa Dispeceratului de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257/231367, 0357/412244, acesta având program permanent”, ne precizează reprezentanții CET.

Începerea furnizării energiei termice pentru încălzire se va face în momentul în care timp de trei zile consecutiv, între orele 20,00 – 6,00 se vor înregistra valori medii zilnice ale temperaturii de 10 grade Celsius sau mai mici, conform HG nr. 337/16.05.2018 şi HCLM 425/17.10.2018.

 

 

Recomandările redacției