Cetăţean din Sri Lanka, depistat la Nădlac II cu un pașaport fals

0
273

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean din Sri Lanka care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport având însemnele autorităților din Franța, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 23.07.2021, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, o persoană care s-a legitimat cu un pașaport ce purta însemnele autorităților din Franţa.

În urma verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de către bărbat la control, motiv pentru care au făcut unele verificări suplimentare.

Astfel, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățean din Sri Lanka, în vârstă de 40 de ani.   În cauză, aceștia au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.