frontiera

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, sub o pătură aflată în spatele scaunului şoferului unui autoturism, un bărbat care încerca să treacă ilegal frontiera, fiind ajutat de trei cetăţeni bulgari.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar Krasimir K., în vârstă de 35 ani, care conducea un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Bulgaria.

În autoturism se aflau ca pasageri alte două persoane adulte, cetăţeni bulgari, numiţii Filipov M. şi Shinka I.

Cu ocazia controlului, a fost descoperită un bărbat, ascuns pe podea în spatele scaunului şoferului, acoperit cu o pătură.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, ocazie cu care a rezultat faptul că bărbatul ascuns este cetăţean irakian, se numeste Darwesh S. şi are 19 ani. De asemenea, aceştia au stabilit că şoferul bulgar avea permisul de conducere suspendat.

„Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi celor trei cetăţeni bulgari şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspedat numitului Krasimir K., iar cetăţeanului irakian pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.

Recomandările redacției