Un cetățean turc a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de o carte de identitate bulgărească falsă. Luni, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un bărbat, pasager într-o autoutilitară marca Ford Tranzit,  care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.  În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este un cetăţean turc K.B., în vârstă de 22 de ani, solicitant de azil în România. Tânărul a declarat că a obţinut documentul fals de la o persoană, a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 1.500 euro şi a recurs la această metodă întrucât dorea să ajungă  în Germania.  Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea, precum şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției