Nouăsprezece cetățeni din Afganistan şi Tunisia au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la P.T.F Nădlac II, pe sensul de ieşire din România, încercând să treacă fraudulos frontiera de stat  în Ungaria, ascunşi în automarfare.

Astfel, miercuri, în jurul orei 06.15 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac II, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român, înmatriculat în România. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, cinci cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani.

Pe timpul derulării controlului asupra automarfarului, poliţiştii de frontieră au observat alte două persoane care se deplasau pe jos pe lângă zona destinată controlului documentelor. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Tunisia, în vârstă de 21, respectiv 25 de ani.

Tot în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II, în urma efectuării controlului amănunţit asupra a două automarfare, conduse de un şofer român, respectiv un cetăţean turc, au fost depistate ascunse alte 12 persoane. Ambii șoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile, respectiv detergent din România pentru societăţi din Franța și Cehia. În urma verificărilor s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Recomandările redacției