Cetăţeni din Afganistan, Siria şi Pakistan, depistați de poliţiştii de frontieră de la Nădlac şi Vărşand

0
180

În acest sfârşit de săptămână, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați 31 de cetăţeni din Afganistan, Siria şi Pakistan care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Astfel, sâmbătă, în jurul orei 13.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope, pe ruta Turcia – Ungaria. Acesta a semnalat poliţiştilor de frontieră  faptul că, în timp ce aştepta la rând pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, a auzit zgomote din semiremorca automarfarului. Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, zece persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, şapte  adulți și trei minori, cu vârste cuprinse între 12 şi 22 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

Duminică, în jurul orei 19.10, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, în timp ce efectuau misiuni de supraveghere şi control pe comunicaţia Chişineu Criş –Vărşand, au depistat, în trei autoturisme, înmatriculate în România, conduse de cetăţeni români, douăsprezece persoane.  Deoarece, acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă de frontieră, au fost preluate și transportate la sediul sectorului, pentru cercetări. Ulterior, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, un minor în vârstă de 14 ani şi unsprezece tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani.

Luni, în jurul orei 05.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse, în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier încărcat cu metale, pe ruta Bulgaria-Italia, nouă persoane. Polițiștii de frontieră au stabilit că sunt opt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani şi un cetăţean din Pakistan în vârstă de 25 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.