Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Curtici şi Nădlac II au depistat cinci cetățeni din Congo şi din Republica Guineea Bissau care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind documente false sau care aparţineau altor persoane.

În data de 22.07.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta, doi cetățeni care s-au legitimat cu cărți de identitate eliberate de autoritățile din Belgia.

Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Congo, ambii în vârstă de 29 ani, iar documentele prezentate aparţineau altor persoane.

Şi în data de 21.07.2021, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasageri într-un autocar cu destinația Franța, trei cetățeni din Republica Guineea Bissau, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani.

La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, bărbații au prezentat și permise de ședere având însemnele autorităţilor din Grecia.

În urma verificărilor s-a stabilit că permisele de şedere prezentate sunt false, iar cele trei persoane intenţionau să le folosească pentru a ieşi ilegal din România.

În ambele cazuri, au fost dispuse măsuri privind încălcarea regimului frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției