Cetăţeni şi locuitori

Drumuri, parcuri, spitale, şcoli,transport public, transparenţă. Nu în mod obligatoriu în această ordine. Dar acestea sunt în general piesele de rezistenţă ale fiecărei campanii electorale. Promisiuni. Din păcate, e vorba în cele mai multe situaţii de aceleaşi drumuri aceleaşi şcoli, care se refac de la un ciclu electoral la altul. Astea sunt direcţiile strategice. Cum faci să vinzi marfa, adică să iei votul? Să convingi omul să-ţi dea ţie încrederea şi nu altuia. Prin discursuri, afişe şi, mai ales carismă personală. Aceasta din urmă este o foarte rară cali­tate. Nu mulţi se bucură de ea. Unul dintre aceştia era Băsescu. Genul de om care dacă se punea lângă tine erai în stare să-i dai o bere. Asta după ce ţi-a întors buzunarul pe dos, a hăhăit de două ori şi te-a bătut amical pe spate. Nu la fel este tipul de candidat gen Predoiu. Instruit, cult, cu o anumită ţinută, dar care nu poate convinge aproape pe nimeni. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pe lângă că nu-i ajută nici… vocea şi talentul, mai au şi o expunere proastă. Ce a fost la Arad? Afişe, în general banale. Cele mai multe dintre ele cu chipul candidatului, gen tablou de absolvire de liceu. Altele cu o echipă, dar care era aşa de departe pe cât s-au dovedit şi voturile din urnă. Chipuri mici, serioase, încordate, depărtate. O menţiune totuşi pentru candidatul M10, care a avut un afiş bine gândit, iar fundalul era umplut cu oameni, sugerând o legătură între acesta şi electorat.  Adică aşa cum trebuie, căci politica o faci  pentru oameni.  Şi nu cu flori, ziduri sau alte fantezii… temeinic gândite şi scump plătite. Aşa că n-a prins foarte mult nici o treabă schimbată, nici privilegiile pentru nimeni. Majoritatea  n-a vrut banii la vedere, a vrut doar fapte. Şi a avut dreptate, pentru că votul e suveran. De vină sunt ceilalţi, care nu s-au prezentat la vot. Au ales să fie locuitori, nu şi cetăţeni.  Poate că nici ceilalţi nu au fost suficient de convingători. Aşa că… iubim Aradul, în continuare.  Numai că iubirea şi faptele ne vor costa şi mai mult decât până acum. Partea mai proastă este că pe măsură ce trec mandatele scade şi nivelul de democraţie. Parcă era mai multă dezbatere şi mai vie. Acum sunt doar monologuri paralele. Ba chiar unul singur. Şi după  trei mandate şi 12 ani chiar ajungi să crezi că le ştii pe toate. Şi americanii care au simţul practic foarte bine dezvoltat au ajuns la concluzia că două mandate sunt suficiente. Iar aceste decizii au fost luate din viaţa adevărată, nu din fel de fel de simpozioane teoretice. Concluzia este foarte simplă: prea lunga continuitate dăunează în cele din urmă demo­craţiei. Şi dezbaterii reale. Şi rămân doar faptele, deciziile luate cu mimarea democraţiei. Care sunt: trotuare care devin piscine la prima ploaie, piste de biciclete de pe care se cojeşte vopseaua după trei luni, poduri care nu duc nicăieiri, asfalt care se sfărâmă. Aşadar fapte… friabile şi inundabile.  Iar exemplele noastre sunt la tot pasul. Chiar foarte aproape de noi. Iar asta ne face, pe zi ce trece,  din ce în ce mai mult doar nişte locuitori şi din ce în ce mai puţin cetăţeni. Din păcate!