Ingrediente:
– 250 g zahăr alb
– 25 g zahăr vanilat
– 100 g unt gras (minim 80% grăsime)
– 300 g smântână lichidă pentru frișcă
cu cel puțin 30% grăsime

Mod de preparare:
Zahărul se topește într-o cratiță uscată și se lasă să se caramelizeze.
Când zahărul s-a caramelizat, se ia de pe foc și se adaugă untul rece, tăiat în cuburi. Se amestecă cu grijă, până când untul se topește, apoi se adaugă zahărul vanilat și smântâna lichidă pentru frișcă.
Compoziția se pune pe foc și se lasă timp de un sfert de ceas sau până se desprinde de pe fundul vasului. În acest timp, se amestecă constant, pentru a nu se arde la fund. Se toarnă totul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă la răcit.
Când s-a răcit complet, se dă la frigi­der pentru cel puțin o oră.
Caramelele se taie cu un cuțit umezit și pătrățele. Se savurează simple sau ca decor pentru înghețată sau torturi.

Recomandările redacției