CFR Călători ar putea majora preţul la bilete, din 2023, dacă inflaţia va creşte foarte mult şi în funcţie de subvenţia pe care compania o va primi în bugetul viitor. „În legislaţie se spune că majorarea preţurilor este impusă de rata de inflaţie. După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului profesor Păun, e posibil să ajungă la sfârşitul anului la 20%. Vom analiza la sfârşitul anului pe bugetul viitor, depinde de nivelul subvenţiei, şi dacă intrăm tot aşa într-o situaţie cu preţuri necontrolate este posibil să luăm în analiză creşterea”, a afirmat marţi directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, după audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, conform digi 24. Întrebat dacă o eventuală decizie de majorare a preţurilor la bilete este una tehnică sau ultimul cuvânt îl va avea ministrul Transporturilor, Preoteasa a răspuns: „Este o decizie tehnică cuplată cu o decizie politică, dat fiind că majorarea tarifelor se face prin ordin de ministru, ministrul fiind om politic”. În context, el a afirmat că, la sfârşitului anului, compania nu va înregistra arierate, însă va exista o pierdere financiară preliminată de 600 de milioane de lei, din cauza preţurilor mari la curentul electric şi la combustibil. Dacă înainte de sfârşitul anului trecut factura la energie a CFR Călători era de 16 milioane lei/lună, în august 2022 valoarea acesteia ajunsese la 42 de milioane de lei. „Noi avem un buget preliminat cu 600 de milioane de lei pierderi tocmai din acest calcul al energiei electrice şi al combustibilului. Se fac rectificări bugetare, s-a făcut prima capitalizare la rectificarea de anul acesta în jur de 260 de milioane. Va fi o rectificare probabil şi în noiembrie şi de aici probabil că vom găsi diferenţa de bani. Am cerut prima dată la rectificare 400 de milioane de lei şi mi s-au dat 260. Vom cere spre sfârşitul anului în jur de 150 – 200 de milioane. Am spus în sală că mai mult ca sigur anul acesta va fi închis cu arierate zero, ceea ce înseamnă că nu vom avea datorii scadente. Asta nu înseamnă că exerciţiul financiar va fi pe zero sau pozitiv, din cauza faptului că această capitalizare nu intră în venituri, deci nu poate fi contabilizată”, a susţinut el. Şeful CFR Călători a dat asigurări că nu există riscul de a nu pleca trenuri din gară din cauza datoriilor la electricitate. În altă ordine de idei, Traian Preoteasa a menţionat că a luat în calcul şi intrarea în vigoare a statutului personalului feroviar de anul viitor, potrivit Agerpres, citat de digi 24. „Am luat în calcul intrarea în vigoare a statutului personalului feroviar. Fondul de salarii va creşte cu în jur de 60% la intrarea în vigoare. Numai că fac o paranteză, nu la 1 ianuarie 2023 intră în vigoare. Statutul feroviar va intra în vigoare la expirarea actualului contract colectiv de muncă, care este la 1 iulie 2023. Atunci va intra în vigoare noul statut”, a subliniat acesta.

Sursa digi 24

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției