Precum multe echipe din Liga 1, CFR Cluj trece și ea printr-o etapă complicată. După ce au fost descoperite mai multe cazuri de COVID-19, ardelenii au fost îngrijorați de situația băncii tehnice pentru sezonul următor.
Dan Petrescu, a revenit pe banca celor de la CFR anul trecut în luna martie. Contractul cu CFR Cluj este valabil până în 2022, însă problemele apărute în cadrul clubului îl pot determina pe antrenorul celor de la CFR să părăsească formația din Gruia la finalul sezonului.
Conducătorii de la CFR Cluj pregătesc deja variante pentru sezonul următor. Ziarul portughez A Bola anunță că în atenția Campioanei României se află tehnicianul lusitan Ricardo Sa Pinto.
Cariera fostului internațional portughez s-a încheiat în 2007, ultima echipă pe care a antrenat-o a fost Braga, iar din decembrie 2019 a devenit liber de contract. Pe lângă interesul venit de la echipa clujeană, Sa Pinto ar mai avea oferte și de la alte cluburi.
În cele șase luni în care a antrenat Braga, Sa Pinto a dus echipa în Europa League și a câștigat grupa K. Unicul trofeu pe care la obținut Sa Pinto este Cupa Belgiei, în anul 2018, împreună cu Standard Liege. În acel sezon, portughezul l-a avut pe Răzvan Marin sub comandă, dar ulterior a plecat în Polonia, la Legia Varșovia.
În 2012 Sa Pinto a avut prima experi­ență ca antrenor principal la Sporting Lisabona. Printre echipele pe care tehnicianul le-a mai antreanat se numără Steaua Roșie Belgrad, OFI Crete, Atromitos, Belenenses și Al Fateh.
De altfel, CFR Cluj a mai colaborat și cu alți antrenori portughezi. Toni Conceicao, actualul selecționer al Camerunului, a avut trei mandate în Gruia, iar fostul mare jucător Jorge Costa i-a pregătit pe clujeni în sezonul 2011/2012. Dar și Paulo Sergio, actualul antrenor de la Portimonense, a lucrat și el la CFR Cluj, în sezonul 2012/2013. 

Recomandările redacției