CFR anunţă că retrage din circulaţie toate locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi. Decizia intră în vigoare imediat. ”Având în vedere măsurile de siguranţă feroviară comunicate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), CFR Călători a retras temporar din circulaţie, cu dată imediată, locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi, în data de 25.03.2023”, anunţă CFR. Compania a precizat că, suplimentar, ca măsură de siguranţă a circulaţiei trenurilor, va proceda, prin intermediul unei entităţi independente abilitate, la expertizarea soluţiei tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi, retrase temporar. ”Pentru CFR Călători este prioritară siguranţa circulaţiei trenurilor, asigurarea securităţii pasagerilor şi a salariaţilor săi”, a mai precizat companmia. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. O persoană a murit şi trei au fost rănite, într-un accident feroviar care a avut loc, în 25 martie, în Gara Galaţi. Potrivit ISU Galati, o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători care era staţionat, în gară, dar în care se aflau călâtori. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, ulterior, că locomotive implicate în accident ieşise din revizie în dimineaţa aceleiaşi zile. (sursa:news.ro)

Sport 34
Arădeanul Cătălin Vulturar, campion în Italia! Lecce a cucerit titlul în Primavera 1 cu o victorie la limită împotriva Fiorentinei
citește mai mult »