calin-cheregiBihorul și Pâncota s-au blocat reci­proc în derby-ul suferinței de pe arena „Iuliu Bodola”, pierzând ocazia să avanseze în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde. Insatisfacția e mai mare în tabăra orădenilor, care au evoluat pe teren propriu, ceea ce se înțelege și din declarația lăsată după meci de Călin Cheregi.
„Sunt uşor dezamăgit de faptul că nu am reuşit să câştigăm acest meci, care avea o implicare profundă în clasament. În rest, după cum s-a putut vedea, desfăşurarea acestui joc a fost una, din punctul meu de vedere, destul de precară. Păcat totuşi că n-am reuşit să înscriem la acele ocazii pe care le-am avut în prima repriză. Nu ne rămâne decât să ne adunăm, să gestionăm cele două meciuri care mai sunt şi să încercăm să scoatem un punct sau puncte din cele două meciuri care au mai rămas”, a spus tânărul tehnician al „roș-albaștrilor”.

Recomandările redacției