Chevron„Chevron poate confirma că și-a reluat operațiunile în perimetrul Siliștea din comună Pungești, județul Vaslui. Chevron intenționează să realizeze exclusiv activități de explorare, folosind tehnologii convenționale, în perimetrul EV-2, conform permiselor pe care le-am obținut la începutul lunii octombrie 2013′, precizează oficialii Chevron.

Potrivit acestora, operațiunile vor respecta acordurile de mediu în baza cărora operează compania.

„Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron își reiterează angajamentul de a avea relații constructive și pozitive cu comunitățile unde își desfășoară activitatea și de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitățile locale și autoritățile, despre proiectele sale”, se mai arată în comunicat.

Potrivit corespondentului AGERPRES, reprezentanții Chevron au ajuns, luni dimineață, cu mai multe utilaje la perimetrul concesionat din localitatea Siliștea, comuna Pungești, unde urmează să înceapă lucrările pentru montarea primei sonde de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

În zonă au fost mobilizate impresionate forțe de ordine, jandarmi, polițiști și pompieri.

Oamenii legii au înconjurat tabăra de rezistență și i-au luat pe protestatari în dube pentru legitimare.

De asemenea, trei mașini ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui au fost trimise la Pungești.

Circulația pe drumul județean care face legătura între Vaslui și Pungești a fost blocat, forțele de ordine nepermițând nici reprezentanților presei să meargă spre perimetrul de la Siliștea.

Protestele localnicilor din Siliștea au început pe 14 octombrie, când aproximativ 150 de persoane au blocat parțial drumul județean ce tranzitează comuna Pungești.

AGERPRES

Recomandările redacției