chindrisCu excepția meciului de la Motru, unde a fost suspendat datorită acumulării de avertismente, Marius Chindriș a fost integralist la UTA. Mijlocașul care a făcut cel mai des pereche cu Norbi Varga la mijloc fusese cooptat acum un an și jumătate în proiectul noii UTA, dar, după tur, pleca la Național Sebiș. A revenit în vară cu, parcă, o do­rință răspicată să confirme și să fie în prima echipă. „Nu e vorba de o schimbare, mi-am propus să dau tot ce am mai bun pentru UTA”, mărturisește mijlocașul, care nu uită gândul că echipa alb-roșie putea fi prima la sfârșit de tur: „Pentru o nou promovată, cred că am avut un tur cât de cât bun. Dar regretăm punctele pierdute cu Filiași și la Giarmata. Dacă nu făceam acei pași greșiți, cred că eram pe primul loc…” La o zi distanță de vacanța de iarnă, „Kiki” e în ton cu tabăra sa cu privire la ce-o așteaptă pe UTA în următoarele șase luni. „Trebuie să ne pregătim cât mai bine, ne așteaptă un retur greu, avem 12 finale și dorim să terminăm învingători!”, încheie Chindriș.

Recomandările redacției