stratila bortis chindrisSe întrevede configurația din teren a Bătrânei Doamne pentru sezonul de ligă secundă, care începe la sfârșitul lunii. În teamul roș-alb și-au făcut apariția câțiva fotbaliști noi, toți cu experiență la nivelul eșalonului al doilea (exceptându-i pe juniorii promovați) și, în ultima parte a celui de-al doilea cantonament, se întrezărește sentimentul că echipa se încheagă.
Om de bază în ultimii doi ani la UTA, minus returul din Liga a IV-a, pe care el l-a jucat la Național Sebiș, Marius Chindriș merge tot pe ideea unui grup puternic. „Era normal să dureze puțin mai mult până echipa să prindă contur, deoarece au plecat foarte mulți jucători, au venit jucători noi, pe care a trebuit să îi ajutăm să se integreze cât mai repede, să formăm un grup puternic, ca anul trecut!”, a punctat mijlocașul arădean.
„Kiki” îl are în dreapta pe Strătilă, flancul stâng al UTA-ei, iar lângă el, în centrul liniei de mijloc, Roli Nagy i-a încercat pe tinerii Tănase și Jorza. Primul dintre cei doi menționați a fost lângă Chindriș în amicalul cu Landskron (2-1 pentru UTA). Tot acolo își caută loc și bihoreanul Sorian, al cărui profil ofensiv și experiență îl recomandă. „A fost un meci destul de disputat, cu o echipa destul de bună, care a încercat să joace și să ne pună probleme. Dar am controlat de la un cap la celălalt, nu s-a pus problema câștigătoarei”, a rezumat fotbalistul arădean, care a privit de pe margine confruntarea de joi seara, cea cu Villach (6-0 în favoarea Bătrânei Doamne): „A fost un antrenament destul de reușit, pe un teren impecabil. E bine că am avut mai multe reușite”.
Două zile le-au mai rămas utiștilor din stagiul de la Mallnitz, care mai include o verificare practică, triunghiularul cu o echipă austriacă și una din italia. „Ne-au rămas puține zile, în care trebuie să continuăm să muncim la fel de mult cum am facut-o din prima zi”, a încheiat „Kiki”.

Recomandările redacției