Marius Chindriș a fost unul dintre utiștii menajați de Roland Nagy la Mioveni, iar
mijlocașul de 24 de ani a răspuns cu o prestație bună în confruntarea cu Olimpia Satu Mare.
„Se pare că mi-a prins bine faptul că nu jucasem miercuri la Mioveni. Se acumulase o anumită stare de oboseală, mai ales că jucasem tot pe un astfel de teren și cu U. Cluj. Era și lungă deplasarea până la Mioveni, cred că stafful a fost inspirat să odihnească unii jucători”, consideră mijlocașul central al arădenilor.
Legat de desfășurarea confruntării cu sătmărenii, Chindriș a adăugat: „A fost un meci de luptă pe un teren execrabil. Pe astfel de suprafețe de joc valorile se nivelează, poate de aceea nu am reușit să marcăm încă dinaintea pauzei. Acest teren când nu plouă e beton, iar când plouă e mocirlos. Se știe că ultima impresie contează întotdeauna, ne bucurăm că noi am lăsat o impresie bună. Suntem acolo sus unde toată lumea ne vrea și unde ne simțim și noi bine. Ca de fiecare dată, jucăm la victorie și la Râmnicu Vâlcea”, a mai punctat Chindriș.

Actualitate 9
Mai multe persoane din Siria și Egipt au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria
citește mai mult »