Chiriţele patriei

Probabil că una dintre cele mai iscusite scrieri istorice româneşti o găsim la Constantin Gane, în monumentala-i lucrare „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”. Citind-o, ne dumirim că nu în­- totdeauna purtătorii de nădragi – adică domnitorii – au făcut şi desfăcut iţele istoriei noastre multimilenare, ci deseori atributele politicii supreme a stat în poala urmaşelor Evei. „Chiriţe” – le-am numit noi, asemenea marelui Alecsandri – mai ales că ultima ispravă cu poale-n brâu şi fuste-n cap s-a petrecut taman în târgul Ieşilor, unde edilul scaunului Moldovei a pus Poliţia Locală să tragă cu ascultătoarea dacă scârţâie, ori ba, patul cu baldachin răzăşesc din iatacul Răreşoaiei. Dincolo de penibilul situaţiei, subiectul cu pricina a pătruns şi-n presa internaţională. Jurnaliştii occidentali nu înţeleg cum de am reuşit să re-medievalizăm frumoasa noastră ţărişoară, transformând-o într-o sumedenie de feude, în care şefii Poliţiei urmăresc – la comandă – amantele primarilor, iar preşedinţii şi judecătorii se încuscresc cu ţiganii din clanurile mafiote. Revenind la Chiriţele noastre – cu rol destul de fast în istorie, mai ales când n-au purtat numele „Elena” – se cuvine să remarcăm faptul că însăşi „duduia” Adina Samson s-a dus la DNA şi l-a reclamat pe „junelul” Gheor­ghe Nichita, nu comandanţii Poliţiei Locale, deşi aceştia din urmă au jurat pe Biblie şi pe Constituţie să slujească numai şi numai legislaţia patriei. Dar, aşa se întâmplă atunci când cei care conduc diferitele departamente sau direcţii judeţene sunt numiţi după criterii clientelare şi ascultă, orbeşte, de baronul care i-a pus în această funcţie. Ei ştiu că, în condiţii normale, n-ar avea ce căuta într-o astfel de demnitate pu­blică şi, ca să-şi ascundă incompetenţa, încearcă prin toate mijloacele să se facă pe plac şefilor: le plimbă câinii, le urmăresc amantele, le spală maşinile şi îşi pârăsc colegii care nu sunt de acord cu astfel de manifestări tribale. Noroc că, din când în când, mai intervin în acest joc hilar al istoriei şi Chiriţele patriei. Trădate în amor (cazul Miţei Baston), sau agresate prin urmăritori (cazul Adinei Samson), ele iau sticluţe cu vitriol sau merg la „cremenal” (se poate citi şi DNA) şi dau totul în vileag. Atunci iese la iveală întreaga dimensiune a penibilului, chiar dacă politicienii compromişi, dimpreună cu mamelucii parlamentari – o altă faţetă a slugărniciei şi a corupţiei de prin partide – încearcă pe toate canalele mediatice să ne convingă de faptul că ascultarea amantei nu reprezintă o faptă cu conotaţii penale. De parcă acest lucru l-ar condamna procurorii, şi nu folosirea abuzivă a funcţiei publice în ceea ce priveşte utilizarea aparatului poliţienesc comunitar în interes privat. Cât despre primarul Nichita, stau şi mă întreb: oare cât de groasă să ai sticla ochelarilor, ca să-ţi mai scoţi obrazul prin Copou? Dar, asta este mai degrabă pro­blema răzeşilor din frumosul târg al Ieşilor…