arestati

Zece arădeni au fost ridicaţi de DIICOT în urma unor percheziţii domiciliare într-un dosar de contrabandă de ţigări, dintre care, cinci au fost reţinuţi şi ulterior, arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române au efectuat, luni dimineaţă, un număr de opt percheziţii domiciliare pe raza judeţului Arad, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale, specializată în infracţiuni de contrabandă cu ţigări.

Procurorii suspicionează că, începând cu anul 2014, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat având ca scop desfăşurarea de activităţi pe linia contrabandei cu ţigări provenite din state din Orientul Mijlociu, care erau introduse ilegal în România prin Portul Constanţa, fiind disimulate prin metoda „capac”, în diferite containere, printre alte mărfuri importate legal. Prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea infracţională este de 2.132.699 lei (circa 475.000 euro). Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Recomandările redacției