inv

Pentru anul şcolar 2015-2016 reţeaua şcolară propusă să funcţioneze în învăţământul preuniversitar din judeţul Arad va cuprinde 150 de unităţi cu personalitate juridică şi 313 unităţi fără personalitate juridică (structuri), în invăţământul de stat, şapte unităţi cu personalitate juridică şi şase unităţi fără personalitate juridică (structuri), în invăţământul particular. Au fost luate măsuri de reorganizare, cu precădere la nivelul învăţământului preprimar, astfel un număr de cinci grădiniţe din mediul rural au fost desfiinţate, la propunerile consiliilor locale, o grădiniţă a fost reînfiinţată şi cinci grădiniţe cu personalitate juridică din municipiul Arad au fost transformate în structuri.

Au fost stabilite circumscripţiile pentru înscrierea copiilor la grădiniţă în municipiul Arad. Au fost reorganizate grădiniţele din municipiul Arad, unele trecând în subordinea şcolilor aflate în apropierea locaţiilor unde funţionează, iar Şcoala Gimnazială Fraţii Neuman Arad şi Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad au fost transformate din structuri, în unităţi cu personalitate juridică.

„Planul de şcolarizare a fost întocmit conform Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, fiind apoi transmis spre aprobare la Ministerul Educaţiei. Anexele transmise conţin următoarele propuneri: – învăţământ preşcolar, învăţământ de masă, 555 grupe – 11.477 copii; învăţământ primar, 942 clase-18.949 elevi;  învăţământ gimnazial 742 clase-15.551 elevi;  învăţământ primar şi gimnazial, învăţământ vocaţional, 19 clase-423 elevi arte şi 13 clase-311elevi la sport; învăţământ gimnazial, cu frecvenţă redusă, 7 clase-165 elevi;  învăţământ primar şi gimnazial, a doua şansă 8 clase- 119 elevi; învăţământ preşcolar, special 3 grupe- 32 copii;  învăţământ primar şi gimnazial, special , 66 clase – 491 elevi;  învăţământ liceal, clasa a IX-a zi 118 clase – 3.304 elevi; învăţământ liceal, clasa a IX-a seral 4 clase – 112 elevi;  învăţământ liceal, clasa a IX-a frecvenţă redusă 3 clase – 84 elevi; învăţământ liceal, clasa a XI-a seral, ciclul superior al liceului 17 clase – 476 elevi;  învăţământ profesional cu durata de 3 ani, 25 clase – 700 elevi; învăţământ liceal, special, clasa a a IX-a zi, 4 clase – 48 elevi;  învăţământ profesional cu durata de 3 ani, special 3 clase -36 elevi; învăţământ profesional , stagii de pregătire practică, special 3 clase – 36 elevi;  învăţământ postliceal, anul I zi 6 clase – 168 elevi;  învăţământ postliceal, special anul I zi două clase – 30 elevi;  învăţământ postliceal de maiştri, anul I seral o clasă- 28 elevi“, ne-a declarat Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Planul de şcolarizare a fost aprobat în forma propusă, mai puţin pentru nivelul gimnazial forma frecvenţă redusă, unde au fost aprobate un număr de 121 de locuri, la nivelul cifrei de şcolarizare existente în anul şcolar 2014-2015, faţă de 165 propuse, iar la învăţământul liceal de masă clasa a IX-a frecvenţă redusă, a fost aprobată o clasă cu 28 locuri faţă de 3/84 propuse.

Recomandările redacției