Seria de victorii a Cermeiului a ajuns la cinci odată cu meciul contra Hunedoarei. Elevii lui Anca s-au impus cu 3-1 după o nouă „dublă” a lui Capătă și ocupă în acest moment locul 4 în clasament, la egalitate cu Crișul Chișineu Criș, echipă aflată pe poziția a treia.
Scorul a fost deschis de Capătă în minutul 16: atacantul a primit o pasă de la Vezan, după care a driblat portarul și a înscris în poarta goală. Ambele echipe au mai avut ocazii în prima parte, dar scorul pauzei a rămas 1-0.
Cermeiul s-a distanțat la 2-0 în minutul 54, când același Capătă a înscris cu capul după o centrare din corner a lui Prună. 3-0 s-a făcut 10 minute mai târziu, când Deta a fost faultat în careu de portarul Pasca, iar Nistor a transformat penalty-ul în stânga goalkeeper-ului.
Hunedorenii au redus din dife­rență pe final de meci prin Creciunesc, care a înscris plasat cu o execuție din careu, dar golul a venit prea târziu și cermeianii au luat cele trei puncte. Peste o săptămână, elevii lui Radu Anca se deplasează la Giarmata.
Formații:
Cermei: Gârlea – Polgar (Mihuța 71), Dolga, Nistor, Sabău – Tănase, Vezan (Prună 53) – Mager (Rogojan 65), Vlad, Deta – Capătă (Matiș 67)
Hunedoara: Pasca – C. Creciunesc, Doboș (Ciucurescu 65), D. Creciunesc, Ionică – Al. Dan, Herci – Kocsis, Al. Marcu (Bularda 71), Marinca – Tecsi (Bloj 60)
Arbitri: Vasile Rodina – Zoltan Torok, Andra Tănăsuc (toți Cluj-Napoca)
Observatori: Dan Miholcea (Bocșa), Dorin Micşa (Timişoara).

Recomandările redacției