Accident groaznic de circulație petrecut în această seară în Ungaria. Din primele informații se pare că un microbuz cu numere de România a intrat într-un TIR, iar cinci români și-au pierdut viața, scrie stiridiaspora.ro.

Presa maghiară relatează că cinci oameni au murit. Este vorba despre două femei și trei bărbați. Accidentul a avut loc la kilometrul 94 al autostrăzii M1, pe direcția Gyor. 

Pál Győrfi, purtător de cuvânt al Serviciului Național de Ambulanță, a declarat pentru MTI că mai multe ambulanțe și un elicopter au fost trimise la fața locului. 

În afara celor cinci persoane decedate, un alt bărbat în vârstă de 50 de ani a fost transportat la spitalul de ambulanță din Győr cu o leziune la cap, dar într-o stare stabilă, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sebestyén Margály Varga, purtătorul de cuvânt local al comitetului pentru situații de urgență a confirmat pentru MTI că un microbuz cu numere de înmatriculare românești a intrat într-un camion din spate, iar pasagerii morți provin din microbuz.

Accidentul a avut loc în jurul orei 18:00. 

  • Peghi spune:

    Sigur, mergea TIRul prea încet.
    In fiecare zi cineva încearcă să mă ajute și pe mine. De obicei se pare că se grăbesc să treacă înaintea mea pentru o sută de metri că să încetinească să intre acasă ori la benzinărie.
    Românii noștri nu nu au nici maniere și nici răbdare.

  • Florin spune:

    Sute de microbuze trec zilnic cu pasageri ,microbuze fara licențe de transport sau șoferi atestați ,ganditiva că acei șoferi conduc 2000- 3000 km fara oprire dorm 5-6 ore și se întorc ,rezultatele se vad ,Romania vamă=0, iar cei care apelează la aceste specimene de mașini pentru transport niste imbecili .

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției