Cine ascute bătălia internă din Sistem?

Pentru inițiați nu mai constituie de mult un secret că în interiorul Sistemului care conduce de facto România există tabere adverse care luptă pentru supremație. Sistemul și-a exercitat puterea prin folosirea unor unelte, respectiv partide politice, fie propulsând în demnități publice și în funcții de partid oameni proprii, așa-zișii acoperiți, fie racolând demnitari și oameni politici. Până la dispariția lui Ion Iliescu de pe scena politică, unealta preferată a Sistemului a fost partidul acestuia. Atunci când PDSR a început să dea derapaje, Sistemul a fost cel care a decis rebranduirea acestuia, prin fuziunea cu fostul partid al lui Sergiu Cunescu, res­pectiv Cunevici, noul partid numindu-se PSD. Pe măsură ce forțele de dreapta au prins pu­tere, una dintre taberele din Sistem a decis că trebuie schimbat vehiculul politic, cu oamenii săi din partidele de dreapta. Cu acordul ambelor tabere, Sistemul l-a pus pe Traian Băsescu să scoată PD-ul din Internaționala Socialistă și să-l mute în Partidul Popular European, primind fotoliul de Președinte al României. Răz­boiul taberelor a ajuns la paroxism la alegerile prezidențiale din 2014, când tabăra de dreap­ta a realizat o adevărată operă de artă, dirijând campania pe facebook în favoarea lui Klaus Iohannis. A fost cea mai uluitoare surpriză din istoria alegerilor din România.
Trecem la situația actuală: tabăra de stânga din Sistem a decis să abandoneze PSD, l-a pus pe „omul lor”, Victor Ponta, să inventeze un nou partid, un nou vehicul politic, cu sarcina de a rebrandui mișcarea de stânga, după modelul lui Ion Iliescu. Mișcarea a prins, partidul lui Ponta a repurtat o victorie, intrând în Parlamentul European. Practic, PSD nu mai are altă soluție decât să accepte să fie înghițit de un partid mic, care devine vehicul politic al taberei de stânga. Situația aripii de dreapta este aproape similară, PNL fiind condamnat la rebranduire, printr-o viitoare fuziune cu USR. Ca și în cazul stângii, peștele mic îl înghite pe cel mare, pentru ca vulgul să creadă că s-a produs o reformă radicală. Pentru ca această impresie să fie credibilă, este obligatoriu ca actualele conduceri ale PSD și PNL să fie mazilite, iar în locul lor să vină așa-zișii dizidenți. Cine îl crede pe Oprișan, care declară că toți cei care fură trebuie să intre la pușcărie, că noul PSD, eliberat de sub teroarea lui Dragnea, încetează asaltul împotriva justiției? Evident, nimeni, dar dacă Victor Ponta o spune, lumea îl crede. De partea cealaltă, cine îl mai crede pe Ludovic Orban că vrea o justiție corectă, când el a fost salvat de condamnare tocmai de justiția actuală, deși era limpede că trebuie condamnat ? În schimb, dacă afirmă acest lucru liderii USR, noul vehicul politic de dreapta al Sistemului, prostimea va jubila și va spune că, iată, ea a fost cea care a făcut schimbarea. Rezultatul concret al
acestor frământări va fi dispariția ultimelor două partide naționale tradiționale din România, după modelul PNȚ-CD. A nu se confunda termenele: una înseamnă partide naționale și alta înseamnă partide naționaliste! Țările mici din Uniunea Europeană pot avea câte partide naționaliste doresc, dar nu mai au voie să aibă partide naționale!