Cine asistă la derby-ul cu Poli se îmbracă gros și pentru meciurile cu Berceni și Foresta

0
204

Conducerea clubului UTA a răspuns afirmativ propunerii suporterilor fideli ai echipei fanion a Aradului și a decis „împachetarea” biletelor pentru ultimele trei partide oficiale ale anului 2016 disputate pe arena „Motorul”. Astfel, pentru 30 de lei, fanii obțin acces la meciurile cu ASU Poli, ACS Berceni și Foresta Suceava (a doua etapă din retur). „Fiecare persoană poate achiziționa, cu prezentarea cărții de identitate, două astfel de pachete. Vânzarea începe miercuri, 9 noiembrie, între orele 16-20 și continuă joi și vineri, între orele 10-20 la Old Lady’s Pub, de pe strada Poetului, numărul 5. În cazul în care nu se epuizează, bilete vor fi și la stadion, în ziua meciului.  Abonamentele rămân valabile”, a anunțat Codru Grădinariu.
Tot directorul general al UTA-ei a confirmat faptul că se va res­pecta ad literam ROAF-ul în cazul numărului de bilete acordate echipelor vizitatoare.
„Se știe că avem datoria să le dăm acces suporterilor adverși pentru 5% din capacitatea stadionului, adică din 1950 de locuri. Așteptăm ca oficialii lui ASU Poli să ne contacteze pentru a rezolva accesul fanilor lor pe stadion”, a mai spus Grădinariu.
Calculul spune că „alb-violeților” li se cuvin 97,5 locuri. Mai departe rămâne la latitudinea arădenilor dacă vor rotunji la 100 numărul susținătorilor de pe Bega, sau vor calcula la virgulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.