Cred că în nicio altă ţară din Europa şi din lume pandemia de coronavirus nu a fost exploatată politic atât de mult ca în România. Pe partea economică, este clar, peste tot cei mari, puternici şi bogaţi au profitat la maximum de situaţie, pentru a se îmbogăţi şi mai mult, peste tot au fost încheiate contracte cu dedicaţie, pentru că, indiferent despre ce ţări vorbim, nu oricine are parte de contracte grase cu statul. Nicăieri, însă, nu s-a încercat folosirea crizei în lupta politică internă, nimeni nu s-a gândit să o folosească în acest mod. Desigur, am putea spune că premierul Ungariei, Viktor Orban, a încercat să profite, pentru a-şi asigura nişte prerogative peste orice limită, însă elanul i-a fost rapid temperat, parlamentul excluzând orice posibilitate de permanentizare a puterilor speciale conferite doar pentru perioada stării de urgenţă. Atât, nimic mai mult, nu au fost aprige lupte politice pentru prelungirea stării de urgenţă sau de alertă, în scopul de a minţi alegătorii, pentru atragerea de voturi pe motiv de prelungire sau neprelungire.
La noi, în schimb, atât liberalii cât şi social democraţii cred că pot scoate avantaje electorale din impunerea punctelor proprii de vedere. Se vede cu ochiul liber că PNL face efor­turi disperate pentru prelungirea stării de alertă, din mai multe motive: menţinerea achi­ziţiilor fără licitaţie, pentru umplerea buzunarelor clientelei politice, a firmelor de casă, care practică nişte preţuri aberante, neruşinate de-a dreptul; împiedicarea depunerii unei mo­ţiuni de cenzură, despre care tot vorbeşte PSD. Se pare că ultimele evoluţii ale situaţiei vin în sprijinul liberalilor şi al lui Klaus Iohannis. Exact cum prevăzusem, zilnic numărul infectaţilor creşte exponenţial, iar aceasta, spun liberalii, demonstrează că guvernul şi Iohannis au avut dreptate să impună măsuri drastice, pentru salvarea vieţii românilor. Ca dovadă, în perioada stării de urgenţă, au fost incomparabil mai puţini infectaţi, ca să nu mai vorbim de decedaţi, însă după ce PSD-iştii ticăloşi au impus măsuri de relaxare, este jale. Aşa că, normal, se impune o nouă prelungire a stării de alertă şi nicidecum să se mai relaxeze ceva.
Victor Ponta spune că PNL vrea nici mai mult nici mai puţin decât ca alegerile să se desfăşoare în perioada stării de alertă, pentru ca oamenii, speriaţi, să stea în case şi să nu meargă la vot. Personal, nu prea cred că şmecheria ar fi în avantajul actualilor guvernanţi, pentru că o prelungire atât de aberantă ar stârni o furie fără margini împotriva PNL, iar oamenii care ar merge la vot cu siguranţă nu vor merge să-i voteze pe cei care îi omoară cu zile, silindu-i să stea în case. Cred că, mai degrabă, o nouă prelungire este doar un pretext pentru motivarea refuzului de a dubla alocaţiile şi a mări pensiile cu 40%. Adică, fiind stare de alertă, economia nu poate să crească pentru a permite aceste măsuri.

Recomandările redacției