De multe ori sunt mașini care parchează prin tot orașul și în orice fel. Poliția se sesizează, merg la locul faptei, dau amenzi și ridică mașinile. De această dată însă, lucrurile au stat altfel.

Pentru că unii chiar nu mai agrează modul de parcare a altora, s-au gândit să ia atitudine. Un șofer s-a parcat pe centrul orașului exact în fața porții pe care scria clar că este interzisă parcarea. Nu a ținut cont de indicatoare și astfel s-a ales cu două „premii“.

Prima surpriză a fost un agent de poliție care a venit să îl tragă la răspundere pe cel ce a blocat intrarea și ieșirea din curtea cantinei. Ajuns în dreptul autovehiculului, proprietarul a constatat că, pe lângă agentul de poliție care era deja prezent acolo, mai are parte de ceva. Mașina îi era acoperită cu folie alimentară, exact cum au văzut mulți în mediul online.

Model pentru cei ce i-au făcut această farsă au fost câțiva americani care au început să îi pedepsească pe cei care parcau într-un mod ilegal. Mașina celui care parchează unde nu trebuie este invelită în folie alimentară și așa i se dă de lucru celui în cauză.

Pentru noi este primul caz de acest fel pe care îl vedem prin Arad și probabil că nici șoferul vinovat nu a mai pățit așa ceva înainte. Dar, după așa experiență, probabil va fi mult mai atent la următoarele parcări.

Recomandările redacției