Trecând prin vechea localitate arădeană, mi- am amintit cum în primii ani ai copilăriei am mâncat din vestita Ciocolată de Vinga. E adevărat că această ciocolată era produsă de o firmă din Timișoara, dar era teribil de bună. Însă cu adevărat bune erau bomboanele originale de Vinga îmi spunea bunica. Iată interesanta lor poveste.
Celebra fabrică de bomboane din Vinga a început să funcţioneze în anul 1885, într-un atelier condus de sârbul János Draskovits, după unele surse ar fi fost bulgar bănățean sau croat din Buziaș.
Se spune ca atât era de bună ciocolata, care se fabrica în atelierul din Vinga încât localnicii povestesc că dacă cineva mânca o bucată din această delicatesă, îi dispărea automat senzaţia de foame.
Pe seama Ciocolatei de Vinga au circulat tot soiul de legende. Una dintre ele spunea că familia Draskovits folosea un ingredient special, un „drog”, pentru a crea dependență și că acesta era motivul pentru care produsele aveau atât de mare căutare. O altă legendă, care încă mai circulă printre bătrânii zonei, spune că ciocolata de Vinga era foarte sățioasă.
Fabrica avea peste 100 de angajați, în perioada interbelică, care produceau drajeuri, fondante, bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie, ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine, care se exportau în toată Europa, dar și în America și Japonia.
În 1895, Draskovits Janos moare, iar afacerea este preluată de fiul său, Draskovits Tivadar Elemer. La rândul său, Draskovits Tivadar Elemer avea să-și pregătească la fiul, pe Tudor Draskovits, să preia afacerea și să-l învețe toate secretele ciocolatei și dulciurilor făcute de ei.
Treptat, afacerea a luat amploare și de la o mică manufactură a ajuns o fabrică în adevăratul sens al cuvântului. Mașinile de care au avut nevoie le-au importat din Germania, materia primă, precum untul, era procurată de pe piața locală iar cacaoa era adusă de peste mări și țări.
Casa Regală a României era răsfățată cu celebra marcă de Ciocolată din Vinga, Banat. Regele Mihai a trimis chiar o scrisoare de recunoștință în anul 1937, proprietarului de atunci.
Au trecut cele două războaie mondiale, iar în 1948 comuniștii naționalizează fabrica și familia Draskovits este dată afară din casă. Fără multe explicații, proprietarii fabricii au fost obligați să plece în 24 de ore.
La începutul anilor ’50, această fabrică a funcţionat ca şi secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara – Kandia. Secretul acestei reţete de ciocolată nu a fost dezvăluit niciodată (Itefonsa, aşa se numea ciocolata care făcea, cândva, furori), cel ce-l deţinea, Teodor Draskovits, murind în 1955, fără a lăsa cuiva vreo informaţie, despre modul de producere al diverselor tipuri de ciocolate și bomboane.
Până în 1970, Kandia a produs un singur sortiment din marca „ciocolată de Vinga”, sub forma unei cutii de culoare verzuie, ce conţinea 10 bomboane cu cremă de vanilie, cea de care ne aducem aminte acum, cu atâta nostalgie.
Asta e tot ce a mai rămas din produsele lui Draskovits…
Cândva, după 1974, ciocolata de Vinga nu s-a mai produs ca sortiment.
Astăzi, din celebra fabrică nu au mai rămas decât ruinele a ceea ce a fost cândva fabrica vestitei Ciocolate de Vinga. Clădirea lăsată în paragină, geamuri sparte şi un utilaj uitat de timp în curte.

 

Recomandările redacției