Cionca Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele aceleiași instituții și Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, sunt extrem de nemulțumiți de sumele pe care le-a primit județul de la   Guvernul PSD, în cadrul PNDL.
Președintele Consiliului Județean susține că Executivul discriminează regiunile dezvoltate ale României și le premiază pe cele mai puțin productive. Potrivit acestuia, în loc să susțină munca și performanța, Guvernul confiscă re­- sursele județelor dezvoltate și le transferă fiefurilor PSD. Cionca mai spune că la alocările făcute prin PNDL, județul a primit 1.576 lei/locuitor și este pe locul 34 în clasamentul național, în timp ce Giurgiu a primit 2.950 lei/locuitor! Președintele CJA a mai precizat că atunci când vine vorba despre contribuții, Aradul este în capul listei și nu la coadă.
„Constatăm că Aradul este pe ultimele locuri și la PNDL, atunci când e vorba să primească bani de la Guvern, dar este pe primele locuri printre județele care cotizează cea mai importantă sumă de bani la buget. Eu înțeleg solidaritatea, faptul că trebuie să sprijinim zonele mai sărace din țară. Dar în mod sistematic vestul țării este secătuit de resurse, iar atunci când ar fi vorba să primească în funcție de cât a cotizat, este lăsat la urmă. Județul Arad a accesat fonduri europene pentru obiective de investiții pentru care alții stau cu mâna întinsă la stat. Și tot noi suntem acuzați, de parlamentarii PSD de Arad, că cerșim bani de la București! O spun foarte clar: se fac discriminări, și nu este corect! Cei productivi sunt descurajați, cei neproductivi sunt susținuți. Asta nu este nici echitabil, nici corect. Așteptăm de la Guvern și majoritatea parlamentară să elaboreze politici publice care să ducă la dezvoltarea zonelor sărace ale României, nu pur și simplu să se limiteze să ia cu japca de la noi, din vestul țării, și să transfere la ei, fără niciun efort și fără nicio logică”, a declarat Iustin Cionca.
Proiecte finanțate și proiecte sărite de la finanțare
De menționat că instituția pe care o conduce a obținut finanțare prin PNDL pentru:  Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (17.008.200 lei); construirea unui nou Spital de Psihiatrie, la Căpâlnaș (26.992.839 lei); modernizare DJ 792B km 8+500-11+900, 15+800-33+800, 33+800-40+ 400 Bârsa-Moneasa-Li­mită de județ Bihor (78.471.791 lei);
modernizare DJ 709F km 0+000 -23+540 Sânmartin-Olari-Caporal Alexa (48.143.850 lei); reabilitare DJ 792 km 5+000-26+130 Nădab-Seleuș (35.623.310 lei).
Potrivit reprezentanților CJA, au fost sărite de la finanțare o serie de obiective: modernizare DJ 572, km 34+940-128+519 Berzovia-Buziaș-Lipova, din care în județul Arad km 102500-128+519 limită de județ Timiș-Lipova (suma solicitată fiind de 45.826.328 lei); modernizare DJ 708 km 44+400-66+600 Gurahonț-Buteni; reabilitarea DJ 708A km 32+100-41+100 Tauț-Târnova; reabilitare DJ 794 km 4 4+200 – 21+400 și 23+100 – 25+800, DN 79 Mișca-Apateu-Berechiu și efectuarea de reparații capitale la Palatul Cultural- Muzeul Județean.
„În ce privește sistemul sanitar, aici avem două vești importante: vom construi un spital nou de psihiatrie la Căpâlnaș, pentru că la spitalul vechi în prezent plătim chirie, și asta este inacceptabil pe termen lung. La Arad, vom realiza o secție nouă de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș. Insist pe acest subiect, pentru că în ultima perioadă am realizat investiții importante în depistarea precoce a cancerului. Am cumpărat un RMN modern pentru Spitalul Județean, am demarat pro­- gramul de screening mamar în colaborare cu Universitatea „Vasile Goldiș” și am solicitat universității ca, prin parteneriatul său cu o universitate din Statele Unite, să ne ajute să depistăm cauzele care duc la numărul mare de îmbolnăviri de cancer în județul Arad. Prin PNDL județul Arad a înțeles să își rezolve unele dintre problemele cele mai mari, în infrastructură și sănătate. În continuare, ele reprezintă prioritățile noastre și le vom dezvolta inclusiv prin fonduri europene. În final, vă reamintesc că am depus proiecte de finanțare din fonduri europene în valoare de 270 de milioane de euro în ultimul an, și suntem printre cele mai eficiente județe din România la absorbția fondurilor europene, scrierea și implementarea proiectelor!”, a mai spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
„Suntem pe ultimele locuri din ţară”
BilceaSergiu Bîlcea susține, la rândul său, că Aradul ocupă în mod cu totul și cu totul nemeritat, unul dintre ultimele locuri din țară în ceea ce privește finanțările prin programul PNLD 2, arătând cu degetul înspre Guvernul PSD. În opinia vicepreședintelui CJA, Executivul condus de Mihai Tudose a plasat Aradul pe locul al VII-lea din coada clasamentului, în schimb, pe primele locuri se află judeţele în care PSD a înregistrat scoruri politice mari. „Banii alocaţi prin PNDL sunt bineveniţi pentru administraţiile locale. Totuşi, se poate uşor sesiza că alocările avantajează judeţele care au votat PSD, există în general o concordanţă între votul politic şi alocările prin PNDL. Faţă de celelalte judeţe, Aradul a primit o lovitură din partea Guvernului, este pe ultimele locuri pe ţară. O comparaţie între judeţele Arad pe de o parte, Teleorman, Giurgiu sau Vaslui pe de altă parte este elocventă. Judeţele de provenienţă ale liderilor PSD primesc cei mai mulţi bani. Teleorman primeşte cu aproximativ 230 de milioane de lei mai mult decât Aradul, deşi judeţul nostru este mai mare! Guvernul PSD nu respectă criteriile obiective, mărimea judeţului, populaţia, tipurile de localităţi, în alocarea fondurilor, ci criteriul politic. Ministrul Shhaideh a invocat printre criteriile avute în vedere capacitatea financiară: în viziunea PSD, judeţele care produc mai mulţi bani primesc înapoi sume mai mici de la Guvern. Este un tip de gândire incorect, care dezavantajează net Aradul şi toate judeţele cu economie dezvoltată, care contribuie semnificativ la bugetul de stat”, a declarat Bîlcea. În continuare, acesta lansează un atac la adresa parlamentarilor PSD de Arad, pe care-i consideră vinovați de situația creată.
„Constat că, în loc să ia atitudine pentru Arad, în loc să vadă realitatea deloc pozitivă pentru judeţul nostru, parlamentarii PSD laudă alocările prin PNDL. Acest fapt confirmă că PSD Arad este o organizaţie slabă, care nu luptă pentru Arad, liderii săi se mulţumesc să îşi plaseze clientela politică în funcţii publice, cu ajutorul Guvernului. Cu excepţia judeţului Suceava, primele locuri în clasament sunt ocupate de judeţe conduse de PSD. De altfel, în primele luni din anul 2017, judeţele care au primit cei mai mulţi bani din partea guvernării PSD sunt Olt, Teleorman, Giurgiu şi Buzău: sunt organizaţiile în care PSD este puternic, organizaţiile care au impus miniştri la Bucureşti în guvernarea PSD. Teleorman se mai pregăteşte în plus să primească o finanţare de aproximativ 12 milioane de euro pentru un stadion nou, după ce a primit şi o sală de sport multifuncţională, prin Compania Naţională de Investiţii. În schimb, la Arad nu vine partea de cofinanţare promisă de Compania Naţională de Investiţii pentru finali­- zarea stadionului UTA. Avem aşadar o guvernare PSD care prin opţiune politică şi prin mod de gândire dezavantajează Aradul”, a mai spus  Sergiu Bîlcea.
Falcă: atac gradual la Guvern și la PSD
FalcaÎn ceea ce-l privește, Gheorghe Falcă, acesta a avut o luare de poziție graduală. Dacă într-un comunicat de presă dat publicității miercuri seara, Primăria se mulțumea să prezinte proiectele care au obținut finan­țare, iar Falcă să trimită o mică săgeată înspre Guvern, la sfârșitul săptămânii primarul a devenit mult mai categoric.
„Nu mai puțin de 6 proiecte  ale Primăriei Municipiului Arad au obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În acest fel,  municipalitatea arădeană își va putea continua investițiile în învățământ, asigurând elevilor condiții optime de studiu. Peste 14.300.000 lei vor fi folosite pentru reabilitarea clădirii Colegiului Național Elena Ghiba Birta, iar alte mai bine de 17.530.000 lei pentru reabilitarea Colegiului Economic Arad. Și clădirea Grădiniței PP 8 din municipiu necesită reabilitare termică, costurile fiind estimate la aproximativ 626.000 lei. Alte trei proiecte «câștigătoare» sunt: Reabilitare termică clădiri Școala Gimnazială Aron Cotruș (1.215.758 lei), Reabilitare termică clădiri Școala Gimnazială Ilarion Felea (1.446.906  lei) și Reabilitare termică clădiri Școala Gimnazială Iosif Moldovan (592.043 lei). «Felicit echipa din Primărie care a realizat aceste proiecte. În ciuda piedicilor întâmpinate la București, au fost în cele din urmă aprobate. Sperăm să obținem și finanțarea în timp util, pentru că vorbim despre proiecte importante pentru noi. În acest fel, municipalitatea arădeană își continuă  strategia de investiții în invățământ», a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă”, se arăta în comunicatul Primăriei de miercuri. Vineri însă, în cadrul unei conferințe de presă transmisă și pe Facebook, Falcă a atăcat frontal, susținând că din cauza Guvernului PSD, 55 de străzi din municipiu nu au mai primit fonduri pentru reabilitare. „Cei de la PSD au o problemă mare. Dacă județul Arad înseamnă pentru ei locul 35, înseamnă că trebuie înlocuiți acești politicieni”, a afirmat Falcă, printre altele, susținând că Primăria va trebui să renunțe la alte investiții pentru a asfalta străzile lăsate fără finanțare.

Recomandările redacției