Cionca propune modificarea condițiilor de accesare a finanțării fondurilor europene

0
198

Președintele Consiliului Județean Arad Iustin Cionca, a participat  la o videoconferință cu ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea și cu președinții Consiliilor Județene. Cionca a propus câteva schimbări ca Planul de Redresare și Reziliență să fie cu adevărat util administrațiilor locale. De asemenea președintele CJ, a transmis nevoile Aradului și solicitările de finanțare pe marile proiecte, dintre care unele deja au depășit stadiul de simplă intenție și a făcut unele observații referitoare la condițiile de accesare a finanțării.

Consiliul Județean  a transmis ministerelor de specialitate din Guvernul României o listă cu zece propuneri de proiecte pe acest Plan de Redresare și Reziliență, încadrându-ne în condițiile solicitate: proiectele să nu fie mai mici de 10 milioane de euro și nici mai mari de 45 de milioane de euro și să fie în domeniul sănătății publice, respectiv al turismului.

„În primul rând, am sesizat faptul că este necesară scăderea valorii minime a proiectelor eligibile, care a fost stabilită la 10 milioane de euro. Am propus să fie de 5 milioane de euro pentru infrastructura de turism, reabilitarea clădirilor publice, infrastructura educațională, pentru că este foarte greu să identificăm proiecte de cel puțin 10 milioane de euro în aceste domenii.

Apoi, este nevoie, din punctul meu de vedere, de redefinirea beneficiarilor finanțării. În Ordonanța de Urgență 155/2020 și a județului figurează ca beneficiari doar municipiile și orașele. Astfel, consiliile județene sunt excluse de la finanțare, deși avem proiecte consistente, de exemplu noi gestionăm spitalele județene. Am propus, de aceea, ca în Ordonanța 155 să fie incluse și județele.

În al treilea rând, consider necesară și modificarea Legii Finanțelor Publice. Acum legea ne obligă să cuprindem în programul de investiții doar acele obiective care au asigurate integral sursele de finanțare. Or, ca să putem pregăti toate documentațiile tehnice în vederea depunerii cererilor de finanțare pe Planul de Redresare și Reziliență (studii de fezabilitate și proiecte tehnice), legea actuală trebuie modificată să ne permită să facem cheltuielile necesare cu aceste proiecte care încă nu au întreaga finanțare asigurată. Să înțelegeți mai clar: noi avem o idee, o ințiativă. Ca să o transformăm în proiect, trebuie să realizăm documentația tehnică justificativă și să punem toți banii, toată valoarea proiectului să o blocăm într-un cont și să nu ne mai atingem de suma aceea. La valoarea imensă a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, asta ar putea duce la un blocaj. De aceea trebuie modificată legea, să ne permit să accesăm proiectele mari prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fără să punem în pericol finanțarea celorlalte proiecte.

Am pus în discuție și comunicarea. Trebuie să știm din timp amănuntele legate de finanțare, categoriile de investiții eligibile, beneficiarii eligibili, limitele finanțării, fără ca aceste reguli să se schimbe ulterior.

Președintele Klaus Iohannis, împreună cu guvernul PNL, au reușit să obțină fondurile europene necesare pentru România, pentru a trece de această perioadă de criză economică determinată de pandemie și pentru implementarea planului nostru de reformă și investiții. E foarte important ca această mare realizare să fie accesibilă administrațiilor locale prin proceduri flexibile” , a declarat Iustin Cionca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.