Cionca spune că Guvernul emite un şuvoi de acte normative şi atrage prea puţine fonduri europene

0
232

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici și-au recunoscut „în sfârșit incompetența și vinovăția pentru pierderea a 8 miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile”.

„Victor Ponta şi Eugen Teodorovici şi-au recunoscut în sfârşit vinovăţia pentru pierderea a 8 miliarde euro din fondurile europene nerambursabile, deşi, prin propaganda de partid a PSD tot încearcă să-i convingă pe români de marile realizări în planul absorbţiei fondurilor europene gratuite. Cei doi vinovaţi ar trebui să recunoască şi faptul că miliardele de euro pierdute înseamnă locuri de muncă mai puţine, salarii mai mici, şcoli şi spitale nemodernizate şi tot mai puţine lucrări de infrastructură”, spune prim-vicepreședintele PNL Arad.

Pe de altă parte, Cionca spune că, de peste un an, Guvernul Ponta mimează absorbţia, emiţând ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern care înscriu între obiective atingerea unui grad de absorbţie de 80%, dar a căror eficienţă s-a demonstrat a fi perfect nulă. „Şuvoiul de acte normative emise de Guvernul Ponta nu a făcut decât să bulverseze întreaga structură de implementare a proiectelor cu finanţare europeană şi să birocratizeze şi mai mult procedurile pentru beneficiari, făcând tot mai complicate şi mai puţin atractive proiectele pe bani europeni gratuiţi. Un exemplu elocvent îl reprezintă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2014 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale în care Guvernul Ponta motiva urgenţa actului normativ pentru a atinge ţinta de 80% privind gradul de absorbţie a fondurilor europene. Ne despart doar două luni până la încheierea cadrului financiar multianual 2007-2013, iar Guvernul Ponta raportează oficial doar 52,74% plăţi efective de la Comisia Europeană”, conchide Iustin Cionca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.