Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, cere să cadă capete de la RETIM, solicitând demisia conducerii de la Arad. Din punctul său de vedere, responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp aparţine în principal celor de la RETIM şi în mai mică măsură conducerii executive a ADI Deșeuri.
„Consiliul Judeţean Arad şi primăriile din zona 1 de co­lectare a deşeurilor au asi­gurat toate condiţiile pentru derularea cu succes a proiectului european în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Situaţia de criză care a fost resimţită în municipiul Arad şi alte locali­tăţi este pe cale de a fi rezolvată, prin intervenţia autori­tăţilor locale care reprezintă interesele cetăţenilor. În ultimele zile, s-a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a co- ­lectării gunoaielor, ne apro­- piem de o situaţie de normalitate. Pentru recâştigarea în­crederii cetăţenilor într-un pro­- iect important pentru Arad, este nevoie de câteva măsuri. Am luat act de pasul în spate anunţat la Adunarea Generală ADI SIGD şi public de domnul director Adrian Ţolea. Îi mulţumim pentru efortul depus pentru acest proiect şi pentru implicarea sa în rezolvarea situaţiei de criză. În acelaşi timp, solicităm firmei RETIM să de­mită conducerea de la Arad, care este principalul responsa­bil pentru criza gunoaielor”, susține Cionca. În continuare, acesta a ținut să precizeze că trebuie să se pună punct acestei crize, iar proiectul de colectare selectivă să repornească.
(L.Ș.)

Recomandările redacției