Cioran, sistemele şi eu

0
259

Mi-i drag Emil Cioran. Mă-ncîntă şi mă linişteşte rîsul lui stenic ferecat în lacrima care-i picură din plaivaz pe coala de hîrtie. În oceanul parcă nesfîrşit al gînditorilor pozitivi şi-al palavragiilor optimişti, el, Emil Cioran, a fost singurul care-a avut bunul simţ de-a-mi spune răspicat (prin operă, că n-am avut norocul cosmic de-al cunoaşte), că n-am nici o şansă.

De la el, din scrierile-i, am învăţat luciditatea. Mai corect, am învăţat să exersez luciditatea şi să mă-ndepărtez de himere – şi cea mai nenorocită himeră de care m-am rupt definitiv este credinţa-n sisteme organizatorice şi-n organizaţii.

La-nceputuri, străduiam asudînd să nu-i dau dreptate. Nici acum nu-i altfel, dar orice-aş face, orice-aş încerca, dreptate-i dau organizatorii. Cioran zice (constată, de fapt), că nici o organizaţie n-a folosit vreodată celor organizaţi, ci organizatorilor. Aş vrea să spun că-n România nu-i aşa, dar vine statul organizator peste mine şi mă stoarce de dări, şi mă lasă cum l-a lăsat Dumnezeu pe Iov, şi văd că-mi merge rău mie, organizatul, dar le merge cum nu se poate mai bine lor, organizatorilor. Mai zice Cioran (scriind), că gloata n-are decît o singură menire: să suporte toate experimentele care se fac pe pielea sa, împotriva sa – şi iarăşi constat, suportînd experimentele pe care statul organizator le face împotriva mea pe pielea mea, că Emil Cioran avea dreptate-atunci şi va avea dreptate cîtă vreme vor fi pe lumea asta  organizatori şi organizaţi.

Politicieni de toate soiurile ne servesc minciuni cu duiumul promiţîndu-ni-se un bine la care nu mai ajungem, aşa cum n-ajung boii din jug la braţul de fîn verde legat în vîrful proţapului. Sigur, nu-i vorba de binele lor, că ei au pentru tot neamul, pînă la Judecata de Apoi şi multe generaţii după aceea; e vorba de binele celor mulţi, al trăitorilor de azi pe mîine, al celor despre care ilustrul prezident de organizaţie statală românească spunea că organizaţia statală pe care-o prezidează nu le poate purta de grijă.

Să ne-nţelegem bine: nu militez pentru binele chiulăilor, al leneşilor şi-al putorilor de toate felurile, ci de binele omului „… cinstit, muncitor şi bun” (de la Adrian Păunescu citire). Ori în România tocmai ei o duc cel mai prost: cei cinstiţi, muncitori şi buni. Peste ei vine tăvălugul organizaţiei numită stat şi le ia şi-mbucătura din gură pentru-a potoli foamea insaţiabilă a organizatorilor.

Organizatorii noştri din parlament au scos în afara legii structurile piramidale, dar n-au scos în afara legii cea mai monstruoasă structură piramidală imaginată vreodată: STATUL. Priviţi această organizaţie-mamut şi analizaţi-o; veţi constata o stratificare perfectă în piramidă, cu structuri tot mai restrînse spre vîrf, şi veţi mai constata că organizatorii o duc cu-atît mai bine cu cît stratul la care-au reuşit să acceadă prin căţărare este mai aproape de moţul derdeluşului. Cît despre cei care duc pe grumaji dihania piramidală,  n-au decît să rabde povara, să icnească de efort şi s-o care-n cîrcă mai departe, cu ochii ieşiţi din orbite de efort.

Şi de-asta mi-i drag Emil Cioran: fiindcă priveşte politica de la distanţă, cu scîrbă, ceea ce fac şi eu cu plăcere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.