Mi-i drag Emil Cioran. Mă-ncîntă şi mă linişteşte rîsul lui stenic ferecat în lacrima care-i picură din plaivaz pe coala de hîrtie. În oceanul parcă nesfîrşit al gînditorilor pozitivi şi-al palavragiilor optimişti, el, Emil Cioran, a fost singurul care-a avut bunul simţ de-a-mi spune răspicat (prin operă, că n-am avut norocul cosmic de-al cunoaşte), că n-am nici o şansă.

De la el, din scrierile-i, am învăţat luciditatea. Mai corect, am învăţat să exersez luciditatea şi să mă-ndepărtez de himere – şi cea mai nenorocită himeră de care m-am rupt definitiv este credinţa-n sisteme organizatorice şi-n organizaţii.

La-nceputuri, străduiam asudînd să nu-i dau dreptate. Nici acum nu-i altfel, dar orice-aş face, orice-aş încerca, dreptate-i dau organizatorii. Cioran zice (constată, de fapt), că nici o organizaţie n-a folosit vreodată celor organizaţi, ci organizatorilor. Aş vrea să spun că-n România nu-i aşa, dar vine statul organizator peste mine şi mă stoarce de dări, şi mă lasă cum l-a lăsat Dumnezeu pe Iov, şi văd că-mi merge rău mie, organizatul, dar le merge cum nu se poate mai bine lor, organizatorilor. Mai zice Cioran (scriind), că gloata n-are decît o singură menire: să suporte toate experimentele care se fac pe pielea sa, împotriva sa – şi iarăşi constat, suportînd experimentele pe care statul organizator le face împotriva mea pe pielea mea, că Emil Cioran avea dreptate-atunci şi va avea dreptate cîtă vreme vor fi pe lumea asta  organizatori şi organizaţi.

Politicieni de toate soiurile ne servesc minciuni cu duiumul promiţîndu-ni-se un bine la care nu mai ajungem, aşa cum n-ajung boii din jug la braţul de fîn verde legat în vîrful proţapului. Sigur, nu-i vorba de binele lor, că ei au pentru tot neamul, pînă la Judecata de Apoi şi multe generaţii după aceea; e vorba de binele celor mulţi, al trăitorilor de azi pe mîine, al celor despre care ilustrul prezident de organizaţie statală românească spunea că organizaţia statală pe care-o prezidează nu le poate purta de grijă.

Să ne-nţelegem bine: nu militez pentru binele chiulăilor, al leneşilor şi-al putorilor de toate felurile, ci de binele omului „… cinstit, muncitor şi bun” (de la Adrian Păunescu citire). Ori în România tocmai ei o duc cel mai prost: cei cinstiţi, muncitori şi buni. Peste ei vine tăvălugul organizaţiei numită stat şi le ia şi-mbucătura din gură pentru-a potoli foamea insaţiabilă a organizatorilor.

Organizatorii noştri din parlament au scos în afara legii structurile piramidale, dar n-au scos în afara legii cea mai monstruoasă structură piramidală imaginată vreodată: STATUL. Priviţi această organizaţie-mamut şi analizaţi-o; veţi constata o stratificare perfectă în piramidă, cu structuri tot mai restrînse spre vîrf, şi veţi mai constata că organizatorii o duc cu-atît mai bine cu cît stratul la care-au reuşit să acceadă prin căţărare este mai aproape de moţul derdeluşului. Cît despre cei care duc pe grumaji dihania piramidală,  n-au decît să rabde povara, să icnească de efort şi s-o care-n cîrcă mai departe, cu ochii ieşiţi din orbite de efort.

Şi de-asta mi-i drag Emil Cioran: fiindcă priveşte politica de la distanţă, cu scîrbă, ceea ce fac şi eu cu plăcere.

Recomandările redacției