rus gyulaAtacantul arădean a înscris de 4 ori în prima parte a stagiunii, iar sâmbăta trecută s-a bucurat din nou după un gol, fie el și amical, în tricoul
UTA-ei . Cipri Rus s-a infiltrat prin defensiva celor din Szeged și a înțepat mingea centrată de Adi Piț din lovitură liberă la colțul scurt. Cei doi au mai repetat schema de două ori și puțin a lipsit să apară o nouă reușită. „Nu e neapărat ceva lucrat zi de zi, dar acolo e locul meu, tot timpul atac „scurtul”. A fost o centrare bună, am luat fața și mă bucur foarte mult că am marcat. Sper să mă obișnuiesc cu golurile, e foarte important pentru mine să mar­chez în retur, să ne putem îndeplini obiectivul, să promovăm!”, a comentat Rus.
Familiarizat cu atmosfera din fotbalul maghiar, după ce a jucat 6 luni la Atletico Bekescsaba, Cipri Rus a fost de părere că stilul bărbătesc nu face decât să-i întărească trupa. „E a doua oară când jucăm cu Szeged, și anul trecut a fost tot așa. Așa e stilul lor, mai agresiv, dar ne cade bine”, a apreciat fotbalistul, privind și în perspectivă: „Avem echipă bună, cei noi s-au integrat repede în jocul nostru, sperăm să fie cât mai bine la final. Mai avem cinci zile de cantonament, apoi începe plăcerea, meciurile amicale. Ne putem lega și mai bine stilul de joc înaintea reluării campionatului”.
A debutat Silaghi
La prima intrare în echipa arădeană, atacantul Dan Silaghi (23 de ani) și-a dezvăluit din calități, deși n-a marcat. Timișoreanul a fost trimis de Roli Nagy în ofensivă la începutul reprizei secunde, făcând pereche cu Dani Bulza. Spre final, a fost la câțiva centimetri de gol, mingea reluată de el la finele unei faze prelungite de atac a nimerit bara de sus. La sfârșit, fotbalistul venit de la Mama Mia și-a expus primele gânduri: „Sunt foarte fericit că am ajuns aici, colegii
m-au primit foarte bine. Vreau să facem treabă bună, să ducem UTA sus, unde îi este locul. Venind aici, acum îmi pare rău că am marcat contra UTA-ei în tur. Dar mi-am făcut doar datoria. Sper ca în retur să dau cel puțin atâtea goluri câte am dat și în tur!”

Recomandările redacției