UTA a trecut în mai puțin de o săptămână de la euforia succesului de la Mioveni, scor
2-0, la agonia înfrângerii cu Rapid, pe teren propriu, scor 1-2, și la ratarea șansei de a sărbători chiar la Arad promovarea matematică în Liga 1. În județul Argeș, Ciprian Rus marcase primul său gol în anul calendaristic 2020, pentru ca împotriva giuleștenilor căpitanul de drept al UTA-ei să iasă de pe teren, alături de colegii săi, cu capetele plecate.
Ciprian Rus nu mai știe ce să creadă despre decizia arbitrului de a nu-i acorda penalty
În jocul cu Rapid, atacantul arădean a avut cea mai periculoasă fază în minutul 74, într-un duel cu Facundo Mallo, din care a cerut penalty, la scorul de 1-1, însă arbitrul Radu Petrescu a acordat cartonaș galben pentru simulare.
„Cred că a fost penalty. Am simțit în exterior un contact al fundașului celor de la Rapid, dar domnul Petrescu s-a gândit că simulez și mi-a dat acel galben. Ulterior, după meci, am înțeles că am căzut prea târziu. Acum nici nu știu ce să spun. A fost acel contact și am căzut exact după aceea, pentru că am simțit că sunt lovit. Dar asta este. Acum, să dăm vina pe arbitri nu știu dacă e cazul”, a spus Ciprian Rus, la finalul partidei cu Rapid, la microfonul DigiSport.
„Suntem supărați, dezamăgiți, pentru că eram pregătiți pentru atuul acesta pe care îl aveau cei de la Rapid. Știam că sunt periculoși la faze fixe, dar, cu toate astea, am luat două goluri și au reușit să întoarcă rezultatul. Asta este, suntem dezamăgiți momentan, dar trebuie să ridicăm capul și să mergem mai departe”, a mai declarat atacantul echipei UTA.
UTA avea nevoie de minim un punct pentru a promova matematic în Liga 1 chiar pe teren propriu, suporterii erau pregătiți și ei pentru acest lucru, însă totul s-a amânat.
„Suntem supărați, pentru că am pierdut această șansă de a sărbători astăzi, mai ales că toată lumea a fost alături de noi, toți suporterii, și știam că dacă am fi câștigat astăzi, chiar și un punct, eram promovați, dar dacă am fi câștigat am fi reușit să ne adjudecăm locul 1. Era totul perfect”, a fost regretul lui Rus. 

Recomandările redacției