
Cipri Rus (dreapta), alături de alt marcator al amicalului de sâmbăta trecută, Ionuț Radu
Fotbalistul arădean a intrat rapid în inimile suporterilor utiști și s-a legat pe termen lung de alb-roșii. Cipri Rus a fost unul din cei mai activi oameni ai lui Roli Nagy în meciul de la Șiria, în care a și reușit să scuture plasa sebișenilor. După ce a fost înlocuit, între două reprize de alergare, și-a expus gândurile.
– Cipri, tocmai ți-ai prelungit înțelegerea cu UTA.
– Mi-am dorit lucrul acesta și s-a rezolvat într-un final. Mă bucur, sper să îmi fac treaba, să dau goluri, e cel mai important pentru mine și pentru echipă. Și să putem promova!
– Sebișul arată ca un adversar redutabil pentru campionatul viitor (n.r. exact atunci Bozian marca golul de 3-3).
– Ne așteptam să fie un astfel de meci. O echipă foarte bună, va fi contracandidata noastră, alături de Cugir. Bineînțeles, nu subestimăm celelalte echipe. Sperăm să ne întărim și să putem face o figură frumoasă.
– Duminică s-a împlinit exact o lună de la victoria de la Lugoj, a trecut repede timpul.
– Da, vacanța a fost scurtă. E puțină oboseală, dar e perioada în care acumulăm. Vom avea și noi prospețime, sperăm să se întâmple când începe campionatul. Dorim să facem meciuri cât mai bune.