Circ și protest în CJA

0
703
dav

Boicot în ședința Consiliului Județean de vineri. Parte din consilierii CJA au făcut ce au promis în urmă cu o săptămână – au protestat.

Grupul PSD-ALDE s-a hotărât să protesteze ca revoltă față de modul „discreționar“ în care Consiliul Județean a împărțit finanțări la primăriile din județ. Consilierii din opoziție s-au opus mai multor proiecte de hotărâre. De reamintit că, în urmă cu o săptămână, Consiliul Județean a alocat fondurile destinate primăriilor din cotele din TVA și impozit pe venit, precum și bani pentru drumuri. Unele primării n-au primit finanțare. „Grupul PSD –ALDE nu va dezbate și vota mai multe proiecte de hotărâre. Vom purta banderole albe, ca semn de protest. Este doar începutul – un protest mai ușor. Dacă aparatul executiv al Consiliului Judeţean, în frunte cu preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi, nu îşi vor schimba atitudinea faţă de cetăţenii din comunele conduse de primari PSD, atunci vom trece la proteste mai dure. Ne gândim chiar să nu mai venim deloc la ședințe (…)Am vrea să știm formula după care ați împărțit banii la primării“, a spus Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE, cel care a avut în ședință cele mai multe intervenții.

Cinci proiecte nu au putut fi adoptate din cauza faptului că aleşii opoziției s-au hotărât să nu participe la vot. Cât privește proiectele de hotărâre acestea s-au referit la patrimoniu. Trebuie explicat faptul că, fără aleşii PSD-ALDE, procentajul de două treimi necesar nu se poate atinge. „Vreți să faceți circ. V-ați lăsat legați cu sfori albe. Ați acceptat de fapt să fiți «trași de sfori»(…)V-am spus că am alocat fonduri celor care au solicitat și mai ales celor care au venit să își susțină proiectele de dezvoltare. Am alocat în limita posibilităților.“, le-a spus printre altele președintele CJA, Iustin Cionca, consilierilor. Consilierii CJA s-au certat pe marginea mai multor proiecte de hotărâre.

Și consilierul Petru Moț a intervenit spre finalul ședinței, cu scopul de a sublinia din nou de ce a izbucnit protestul. „Ne-ați tratat cu aroganță tot timpul. Pentru că 20 e mai mare decât 13. Am fost făcuți «păpuși» și ne-ați spus mereu că este vina noastră dacă Consiliul Județean are relații proaste cu ministerele. Tot timpul ne-ați spus că noi trebuie să cerem mai mulți bani. Se încearcă mereu culpabilizarea noastră“.

Consilierii CJA s-au certat pe marginea mai multor proiecte de hotărâre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.