După un debut de succes, la Pecica, Circuitul Gastronomic Judeţean – prima ediție continuă într-o altă localitate pitorească, recunoscută pentru istorie, tradiții și ospitalitatea locuitorilor. Bata – își așteaptă turiștii cu prilejul evenimentului cu specific gastronomic, organizat de Consiliul Județean. Reprezentanții CJA au anunțat detalii legate de eveniment. Turiștii vor avea parte de un adevărat ospăț – preparate pregătite după rețete vechi – rețetele unui bucătar celebru.
Cea de-a doua etapă a Circuitului Gastronomic va avea loc în 12, mai la Bata. Ion Micurescu, primarul comunei şi gazda evenimentului va face o incursiune în cele mai importante şi deosebite monumente, peisaje şi obiective turistice şi va oferi turiştilor un meniu cu specific vânătoresc, la Pensiunea „La Badea Ioane”. „În 12 mai vom fi prezenţi la Bata, alături de primarul Ion Micurescu, Badea Ion al nostru. Suntem consecvenţi ofertei pe care am anunţat-o cu privire la Circu­itul Gastronomic. Facilităm această deplasare, într-una din cele mai pi­toreşti zone ale judeţului. Dorim să popula­rizăm localităţile judeţului, să le promovăm, pentru a încuraja dezvoltarea turismului. Avem foarte multe obiective turistice remarcabile. Am «îmbrăcat» această promovare prin încu­- rajarea gastronomiei locale, dar dorim promovarea întregii palete de oferte turistice. Intenţionăm, de asemenea, prin acest Circuit Gastronomic, să creăm o legătură între oameni, o relaţionare directă între turişti şi localnici”, susține edilul Ion Micurescu.
Mâncăruri pregătite după rețetele unui bucătar celebru
Primarul comunei şi gazda evenimentului va pregăti oaspeţilor câteva surprize culinare, preparate cu specific vânătoresc. Pe masa participanților se va găsi delicioasa tocăniţă de mistreţ, salamul vânătoresc şi „borândăul” – un preparat specific locului. Borândăul se regăseşte într-un reţetar vechi de peste 50 de ani, al bucătarului Gheorghe Rechiţan (unchi al primarului Micurescu), care a fost inclusiv bucătar al Regelui Mihai, al lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu. „Familia mea deţine acest reţetar, de 400 de pagini, din 1962. A fost al unchiului meu, bucătar originar din Bata, dar cu recunoaştere naţională şi internaţio­nală. Foarte multe preparate pe care le oferim sunt gătite după acest reţetar”, povestește primarul.
În afara laturii culinare, în cadrul Circuitului se va vizita Şcoala Generală „Patriche Popescu”, Troiţa Eroilor înălţată în curtea Bisericii Ortodoxe din Bata, mormântul preotului Ambrozie Jurna, cel care în dese rânduri spunea că: „Mioriţa s-a născut la Bata”. Tot în cimitirul din sat îşi doarme somnul de veci contesa Maria de Sztaray-Mocioni, contesa care s-a autointitulat – mama săracilor, dar şi cimitirul satului Bulci, unde este mormântul generalului revoluţionar maghiar Gaál.
Pensiunea „La Badea Ioane” găzduieşte şi o impresionantă colecţie de trofee vânătoreşti, 12 dintre ele fiind medaliate cu aur, fiecare dintre acestea având propria sa poveste. Întreaga zonă este deosebită prin îmbinarea Defileului Mureşului cu zona colinară specifică Banatului Montan.
Cei care doresc să se înscrie la circuitul gastronomic o pot face la numărul de telefon 0728.116.412, de luni până vineri, între orele 9.30-16.30. De asemenea, înscrierile se pot face on-line, pe site-ul www.sageataverde.ro.

Recomandările redacției