La începutul lunii mai un kilogram de cireşe costa 175 de lei în multe piețe din țară, iar în supermarketuri preţurile  se situau jurul sumei de 80 de lei pe kilogram. Iată că, acum aceste fructe și-au făcut apariția timid și pe tarabele din piețele din Arad.

De câțiva ani buni cireşele s-au transformat într-un lux pentru mulți cumpărători. De frică să nu rămână cu marfa nevândută, din cauza preţurilor exorbitante, vânzătorii arădeni au decis să le vândă la bucată.

Sâmbătă în piața Miorița la o tarabă improvizată, o femeie vindea legătura de cireșe cu 2 lei.  Cam cinci-șase cireşe, de dimensiuni minuscule, se găseau în legătura respectivă, probabil nu mai mult de 40 de grame erau în grămăjoara respectivă.

Se pare că și vânzătorii se adaptează din mers şi îşi vând marfa cum consideră mai bine. Chiar și așa, delicioasele fructe, de la începutul verii,  nu prea au avut trecere, după vreo două ore vânzătoarea era tot acolo, cu aceeiași marfă, nevândută, pe tarabă. ,, Sunt scumpe, ce e o legătură, gură goală, de parcă le-ar uda la rădăcină. Pe vremea mea găseai cireșe, în luna mai, peste tot și erau foarte ieftine. Acum a înebunit lumea”, spune revoltată o pensionară.

,,Mai cumpără lumea de poftă, pentru copii, dar nu se prea înghesuie. Eu le aștept pe alea pietroase din iunie- iulie. Astea oricum nu au nici un gust ”, spune un alt trecător.  

Sunt și arădeni care vor să-şi facă pofta de cireşe și cumpără la bucată. ,, Am cumpărat o legătură să-mi fac pofta, dar nu prea au gust”, spune o fată.

Producătorii dau vina pe costurile mari de producţie, pentru preţurile mari ale cireşelor de anul acesta. Aceştia spun că preţul mediu al unui kilogram de cireşe în prima lună de producţie va fi de 30 de lei, pentru că puterea de cumpărare a scăzut şi nu pot depozita marfa, fiind perisabilă.

În mediul online au apărut deja ofertele, de la producători care vând kilogramul de fructe cu 20 -30 de lei, cu livrare la domiciliu.

,,Ce costuri de producție are țăranul, care are doi- trei cireși în curte, ce le face? Ei cresc singuri. Avem și noi un cireș în grădină și aproape în fiecare an e plin de rod. Cum să le dai cu 20-30 de lei kilogramul când ele nu au nevoie de nimic”, spune un arădean, aflat la cumpărături. Și cam are dreptate omul, prețul nu este justificat. În apropierea locuinței mele, într-o casă nelocuită, există, de zeci de ani, un cireș. În fiecare an este plin de rod în ciuda faptului că nimeni nu-i face absolut nimic. Și în acest an pomul este încărcat de fructe, spre bucuria copiilor din zonă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției