În fiecare an, în luna mai apar cireșele de mai care vin pe piață la un preț exorbitant. De obicei, un kilogram de cireșe venite din import pornește de la 60 de lei și uneori poate ajunge la 180 de lei. În funcție de oraș și de piața unde sunt comercializate, fructele au un preț mai ridicat sau mai scăzut. 

Primele cireşe de mai au apărut și în piețele din Arad. Am făcut o vizită în Piața Mică din municipiu pentru a discuta cu vânzătorii arădeni, dar și pentru a vedea cu ochii noștri la ce preț sunt cireșele. 

Prețurile erau diferite, între 35 și 45 de lei kilogramul de cireșe, iar răspunsurile vânzătorilor au fost contradictorii. 

„Un kilogram de cireșe e 45 de lei. Nu se prea cumpără, la moment, poate, când va veni sezonul și vor fi mai ieftine”, ne-a spus o vânzătoare din piață. 

Un alt vânzător, însă, ne-a spus că „Ba chiar se vând bine, să știi”. 

Totuși, nu am sesizat mai mult de patru mese la care se vindeau cireșe. 

Vânzătorii ne-au spus că cireșele sunt aduse din Grecia, iar fiecare a notat la descrierea produsului, pe cartonaș, pe lângă preț și cât de dulci și cărnoase sunt, probabil, pentru a atrage cât mai mulți clienți. 

Astfel, am observat inscripțiile: „cireșe foarte dulci”, dar și „cireșe super dulci pietroase”.  

Pe zi ce trece, prețul cireșelor este în scădere, dar nu numai ele ne-au atras atenția. Roşiile se vând cu 12 lei/kg, pepenele galben la acelaşi preţ, caisele la 10 lei/kg, iar căpșunele la 15 lei/kg. 

În perioada aceasta a anului, când cireșele abia au început să se comercializeze, prețurile ridicate la care se vând sunt, de obicei, ținta multor glume. Românii nu scapă ocazia de a se amuza, din cauza faptului că veniturile românilor nu sunt, de obicei, atât de mari ca prețul cireșelor să fie unul scăzut. Din această discrepanță se inspiră toată lumea și creează glume, cum ar fi „Schimb un apartament în centru pe un kilogram de cireșe”, făcându-se referire la prețul exagerat al acestor fructe, mai ales din luna mai.  

Totuși, după spusele comercianților, arădenii nu sunt zgârciți și cumpără cireșe fără să se gândească prea mult la buzunarul gol cu care vor rămâne după. 

Comercianții au mai spus că prețul acestor fructe este foarte mare și la achiziție. Acesta ajunge undeva la 50 de lei kilogramul. În plus, se mai adaugă costul de transport și astfel se ajunge ca un kilogram de cireșe să coste în piețele din România chiar și până la 80 de lei.  

Menționăm că, aproximativ 1.000 de hectare sunt plantate cu cireşi în România. Iarna prelungită din acest an a întârziat coacerea lor şi deocamdată comercianții le importă din Grecia, Turcia şi Spania. 

Medicii spun că cireșele au nenumărate beneficii pentru sănătate, începând de la echilibrarea tensiunii arteriale și până la prevenirea cancerului. 

Cireșele ajută la reglarea tensiunii arteriale, deoarece sunt bogate în potasiu, care ajută la eliminarea excesului de sodiu din organism.  

Un fapt mai puțin știut este că cireșele se numără printre cele câteva alimente bogate în melatonină, hormon care scade temperatura corpului și induce starea de somnolență, motiv pentru care sunt recomandate persoanelor care suferă de tulburări de somn. 

Un alt beneficiu important, mai ales dacă dorești să slăbești, este că cireșele sunt o gustare recomandată în curele de slăbire, deoarece au puține calorii (100 grame de cireșe au 50 de calorii) și sunt bogate în apă, ceea ce ajută la eliminarea toxinelor din organism. În plus, au foarte multe vitamine, ceea ce susține întărirea metabolismului, aspect foarte util atunci când ai deficit caloric. 

Cercetările arată că cireșele sunt utile în calmarea durerilor musculare. Așadar, numeroși atleți consumă suc de cireșe înainte de competiții și antrenamente, pentru o recuperare mai rapidă și mai puțin dureroasă. Acest lucru se datorează aportului mare de antioxidanți din compoziția cireșelor, care ajută la scăderea inflamației din corp și, astfel, susține și atenuarea durerilor. 

Recomandările redacției