Aruncând o privire printre comentariile lăsate de cititorii noștri după fiecare știre nou apărută, am putut observa foarte ușor că avem un public cu simțul umorului foarte bine dezvoltat. Așadar, am ajuns la concluzia că merită să știe toată lumea că arădenii noștri știu la glumă și, cu ajutorul lor, o să râdem și mai tare împreună.

Pentru început, am ales câteva comentarii care ni s-au părut printre cele mai amuzante și care credem că merită să fie văzute de cât mai multă lume.

În prima parte a acestui „serial“ o să scriem comentariile unui singur articol care a avut un impact destul de mare asupra oamenilor, aceștia recurgând la umorul cu care au înlocuit indignarea.

Un tren care a plecat din Arad a ajuns în Mangalia după 30 de ore

– „Păi era special ca să admire peisajul, nu? altfel luai avionul, și faci o oră“ – Marius Ignișca

– „Dacă au luat-o pe autostrada, o fi fost aglomerat!“ – Cristian Dehelean

– „Poate a mers pe jos“ – Daniel Florea

– „Mai bine le folosim ca poduri peste ape mai mici“ – Gheorghiță Farcaș

– „ A ocolit Europa, să mai distreze călătorii….“ – Sergiu Sîrbu

– „ Ăla e tren? la cum arată zici că e săgeata verde de la Glogovăț. Bucurați-vă că ați mai prins sezonul“ – Ovidiu Ștefan

Recomandările redacției