campanie

Participanţii la conferinţe vor beneficia de investigaţii gratuite

Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad, vor demara în perioada următoare Campania „Ghioceii prevenţiei cardiace”.

În cadrul campaniei vor fi organizate conferinţe de informare medicală a locuitorilor comunei şi vor fi efectuate analize medicale gratuite persoanelor cu vârsta peste 30 de ani.

Obiectivele principale ale acestei campanii sunt responsabilizarea cetăţenilor din Ghioroc în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate (prin controale medicale periodice, respectarea regimului de viaţă recomandat de medic etc.), respectarea tratamentului prescris de medic (doze, durată), dar şi creşterea gradului de comunicare între cadrele medicale şi pacient.

Se estimează ca peste 500 de persoane să participe la conferinţele medicale şi peste 700 de persoane să fie investigate.

„Ne preocupă starea de sănătate a fiecărui locuitor al judeţului Arad. Consiliul Judeţean Arad s-a implicat în îmbunătăţirea continuă a sistemului medical arădean, în toate domeniile de specialitate. Cardiologia, cu tot ceea ce este legat de sistemul cardiovascular, reprezintă o prioritate. Această campanie este una de informare, dar şi de conştientizare a oamenilor de nevoia unor controale periodice, de protecţie a propriei lor sănătăţi. Am ales Ghiorocul, ca primă etapă, tocmai pentru a accede în mediul rural, considerat mai vulnerabil, în special în domeniul prevenţiei”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Cadre medicale de specialitate vor oferi informaţi pe înţelesul publicului larg şi vor răspunde întrebărilor venite din partea locuitorilor comunei Ghioroc.

Prima întrunire va avea loc joi, 13 noiembrie, între orele 17.30 şi 19.30 în sala de conferinţe din cadrul Pensiunii Konak. Intrarea este liberă.

Participanţii la conferinţă vor prioritate la efectuarea analizelor medicale gratuite. Analizele vor fi efectuate în cadrul Compartimentului de îngrijiri Paleative, Ghioroc şi vor consta în măsurare greutate, înălţime, circumferinţă abdominală, analize de sânge (colesterol, trigliceride, glicemie), electrocardiogramă, ecografie abdominală.

Dorinţa organizatorilor este ca acest proiect pilot să transmită un semnal clar atât către populaţie cât şi către cadrele medicale în ceea ce priveşte importanţa prevenţiei, a comunicării între cadrele medicale şi pacient dar şi a comunicării între specialiştii din domeniul medical.

Managementul campaniei este asigurat de compania de comunicare medico-socială Houston.

Recomandările redacției