CJ Arad vrea un program cultural comun cu instituțiile culturale din Euroregiune

0
526

Reprezentanți de instituții culturale din Euroregiune sunt invitați la Arad, pentru un program cultural comun. La această rezoluție s-a ajuns după o întâlnire a Adunării Generale a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, organizată la Timișoara de Asociația Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021 și Asociația Novi Sad, Capitală Europeană a Culturii 2021. Întâlnirea desfășurată miercuri a vizat o prezentare a modului în care județele din Euroregiune pot beneficia de programul cultural al anului 2021 și al anilor pregătitori.

CJA a a inițiat anul acesta realizarea Consorțiului Cultural Activarium, între județele din Euroregiune, pentru pregătirea acestora în vederea anului 2021. Reprezentanți instituțiilor și asociațiilor culturale se pot implica în proiecte comune de pregătire a Capitalei Europene a Culturii, cu beneficii multiple.

Iustin Cionca a invitat cele două asociații, de la Timișoara și Novi Sad, care gestionează proiectului 2021, la o întâlnire de lucru la Arad, la discuții cu Centrul Cultural Județean și Centrul Municipal de Cultură, pentru bugetarea unor evenimente comune, în următorii doi ani. „Cele două asociații vor avea și concursuri de proiecte, despre care îmi doresc ca arădenii să fie informați și pentru care să aplice, fiindcă sunt convins că multe dintre activitățile pregătite în dosarul de candidatură al Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii vor putea fi continuate, cu atât mai mult cu cât Aradul este oraș partener cu Timișoara în acest program”, a spus președintele CJA.

La jumătatea lunii decembrie, directori de instituții culturale și reprezentanți de consilii județene din vestul țării, Serbia și Ungaria vin la Arad pentru stabilirea unui calendar comun de evenimente culturale, în anul 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.