CJA alocă fonduri pentru racordarea la gaze a Spitalului de Psihiatrie Mocrea

0
233

mocreaSpitalul de Psihiatrie Mocrea va fi racordat la rețeaua de gaze naturale, primele demersuri în acest sens fiind deja începute. Lucrările pentru alimentarea cu gaze a unității spitalicești vor fi finanțate de Consiliul Județean.
Autoritățile au dispus deja elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea conductei de distribuţie a gazelor naturale de presiune redusă din Ineu, pentru alimentarea cu gaze naturale a Spitalului de Psihiatrie Mocrea. Avizele necesare pentru racordarea la rețeaua de gaz au fost deja obținute. Pentru investiție, Consiliul Județean ar urma să plătească peste 470.000 de lei, lucrările urmând să fie gata în patru luni de zile. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, programată pentru finalul acestei luni, aleșii urmează deja să supună la vot, un proiect ce se referă la aprobarea studiului de fezabilitate, pentru alimentarea cu gaz.
Milioane de lei din bugetul Consiliului Județean vor fi alocate sistemului de sănătate, în acest an. Cele mai mari fonduri ajung la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, aici urmând să fie alocați peste 7,1 milioane de lei, din care, peste 1,9 milioane de lei, pentru cheltuieli de funcţionare. Circa 5,2 milioane de lei vor fi folosiţi pentru mai multe investiţii în sistemul medical. Fonduri consistente vor fi cheltuite pentru finalizarea lucrărilor de extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, investiţie începută în 2013. Administrația va mai asigura fonduri pentru reabilitarea laboratorului de radiologie și continuarea proiectului de amenajare a incintei interioare a spitalului. Pe lista de investiții în sănătate mai este monitorizarea accesului în spital. În plan mai este şi un gard nou pentru spital, o autoutilitară, un turn laparoscopic pentru Secţia Chirurgie II, precum şi dotări pentru sterilizarea aparaturii medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.