deszapezire cja

Anul acesta, deszăpezirea a dat mare bătaie de cap autorităţilor judeţene. Şi asta pentru că, pe fondul unor directive ale Curţii de Conturi, CJA a strâns cureaua bugetară, ceea ce a făcut ca licitaţiile de atribuire a lucrărilor să eşueze.

Problemele la contractarea lucrărilor de deszăpezire – așa cum precizam și în numerele trecute ale ziarului nostru – au apărut în urma unui control al Curţii de Conturi care a hotărât, potrivit reprezentanților CJA, ca valoarea contractelor de deszăpezire să rămână la valorile vechi, de acum doi, trei ani. Deoarece nu au fost de acord cu fondurile puse bătaie de CJA, firmele nu au dorit să preia lucrările. După multe probleme, administraţia a reuşit să găsească drumari care să cureţe drumurile din judeţ.

Ninsorile căzute duminică nu au luat prin surprindere autorităţile. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat că operatorii de drum au intervenit pe toate tronsoanele din judeţul Arad unde s-au înregistrat căderi de zăpadă.

Acesta a precizat că echipajele de deszăpezire au acţionat în special pe drumurile judeţene Arad- Şiria, Nădlac – Pereg, Sântana-Caporal Alexa, Semlac – Şeitin, zone unde stratul de zăpadă a fost mai mare. Totodată, s-a acţionat cu utilaje şi s-a împrăştiat material antiderapant pe toate cele cinci sectoare de drum: Arad, Lipova, Sebiş, Ineu şi Criş. „În momentul de faţă suntem în acţiune şi intervenim cu material antiderapant pentru evitarea producerii poleiului. Avem cod galben de viscol, vântul bate cu viteze între 60-70 km/oră. La această oră nu avem niciun drum blocat, dar în continuare se circulă în condiţii de iarnă. Am avut evenimente nefericite imediat după ce a început să ningă. Este foarte important ca participanţii la trafic să îşi ia toate măsurile de precauţie necesare, să se informeze cu privire la condiţiile meteo, dar să şi adapteze viteza corespunzător pentru a evita orice fel de incident”, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad.

 

Utilaje în minus pe teren

Anul acesta, pe drumurile judeţului sunt disponibile mai puţine utilaje de deszapezire decât anul trecut. Iarna acesta numărul utilajelor cu care se acţionează a scăzut de la 31 la 24. Autorităţile recunosc că lipsa utilajelor va fi resimţită, drept pentru care cer prudenţă din partea şoferilor. „Sunt şase utilaje în minus, cărora le vom simţi lipsa pe teren, la intervenţii. Fac apel încă o dată la cei care sunt în trafic, să conducă prudent, pentru a evita tragediile rutiere”, au mai anunţat reprezentanţii administraţiei.

Două firme au atribuţia de curăţa drumurile judeţului în acest sezon. Este vorba de Imok Expres SRL şi Inteco Holding SRL. Conform reprezentanţilor CJA, pentru iarna aceasta, contractul de deszăpezire pentru sectorul Arad este de 1.120.926 de lei, iar cel pe sectorul Sebiş, 977.418 de lei.

Curăţarea drumurilor cuprinse în sectorul Criş costă CJA 742.474 de lei, iar a celor cuprinse în sectorul Ineu, 1.035.419 de lei.

  • Andrei Adam spune:

    Deci: anul trecut le-au folosit pe amandoua. Anul acesta sunt mai putine … dar avem totusi o scuza, ca ne-a luat iarna prin surprindere. Andrei

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției