Aradul primește un aparat de testare finanțat de Guvernul României și co-finanțat de Consiliul Județean Arad – acesta a fost anunțul făcut în această seară de conducerea administrației județene. Consiliul Județean a dispus miercuri ca fonduri de 680 de mii de euro –  bani destinați inițial proiectelor administrației aflate în derulare, să fie dirijate înspre nevoile Spitalului.

ATI în noul spital TBC, destinat suspecților de coronavirus

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean a făcut declarații în legătură cu situația de criză cu care se confruntă Aradul.

„Aradul este un județ de graniță, la noi au pătruns primii cetățeni români suspecți/infectați cu coronavirus. Acest județ a furnizat medicii în vamă, polițiștii de frontieră, personalul civil care a avut contact cu cei intrați în țară. Din păcate, unii dintre cei sosiți nu au fost de bună credință și nu s-au izolat, așa cum prevedea legea. Asta a determinat infectarea unora dintre cei care au intrat în contact cu ei. Mai departe, s-a produs o reacție în cercul apropiat al acestor persoane. Sper că este vorba despre un cerc cât mai restrâns. Nu putem ști, la această oră. Ne-ar plăcea să nu fi fost așa, dar Aradul a fost expus și plătim un preț. Cadrele medicale și administrația Aradului lucrează ca efectele, consecințele să fie cât mai reduse.

Există, indiscutabil, un impact nedorit. Cazurile de îmbolnăvire se înmulțesc în județul nostru, numărul exact este raportat de DSP către Grupul de Comunicare Strategică de la București. În acest moment, nu trebuie să ne panicăm. Cu calm, cu responsabilitate, cu profesionalismul cadrelor medicale și al celor implicați în gestionarea fenomenului, adaptăm soluțiile la evoluția zilnică“, a spus Iustin Cionca, președintele CJA.

Acesta a subliniat că s-a pregătit spitalul TBC din cartierul Grădiște, pentru primirea celor suspecți de coronavirus. „Acolo avem echipamente și aparatură modernă. Pentru că este un spital de Pneumologie, lucrăm acum acolo să transformăm spațiul într-unul adecvat pentru Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), să îl putem folosi cât mai eficient“, susține Iustin Cionca.

Spitalul a primit echipamente și materiale de protecție

În acest moment, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este o ședință de lucru a DSP și a conducerii Spitalului, care va decide ce se întâmplă în continuare acolo, secție cu secție. Reamintim că, multe cadre medicale au intrat în contact cu bolnavi și suspecți de coronavirus, înainte de a avea rezultatele testelor. Personalul medical expus, între care persoane suspectate de infectare cu COVID-19 solicită testare.

„Luăm deciziile majore împreună cu specialiștii, ținem cont doar de recomandările lor, de nimic altceva! După cum ați constatat, în anumite situații anticipăm, în alte situații încercăm să ținem pasul cu evoluția rapidă a lucrurilor. Am constituit o celulă de criză pentru spital, la nivelul Prefecturii; am instalat în curtea spitalului triaj epidemiologic în corturile Inspectoratului pentru Situații de Urgență; am elaborat câteva scenarii de intervenție, în funcție de gravitatea situației și suntem pregătiți.

Nu ascund faptul că, având în vedere expunerea Aradului, am solicitat și ajutor național și internațional. Am discutat astăzi cu premierul și cu vice-premierul României. În urma acestei discuții, miercuri a pornit spre Arad un transport medical constând în noi materiale de protecție, dezinfectanți, furnizați de compania Unifarm. Tot în urma acestei discuții, mi s-a confirmat că, Aradul va primi zilele următoare un aparat de testare finanțat de Guvernul României și co-finanțat de Consiliul Județean Arad. Spitalul Județean Clinic de Urgență Arad are lansate comenzi de medicamente, materiale sanitare și aparatură la mai mulți furnizori. De la izbucnirea crizei de sănătate publică, în câteva săptămâni am consumat fonduri cât am consumat anul trecut pe șase luni, și tot sunt insuficiente! Noi am făcut aprovizionarea, dar cererea este enormă. Am primit de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, și au fost astăzi repartizate: 600 de măști tip ffp3, 3000 măști ffp2, 480 costume de protecție și 1900 perechi de mănuși. De asemenea, în folosința ISU „Vasile Goldiș” Arad au intrat 150 seturi de echipament individual de protecție, de nivel mediu, compuse din cască cu vizor, mănuși, ochelari și cizme“, a explicat conducerea CJA.

S-a dispus alocarea a alte 680 de mii de euro, pentru spital. S-a făcut necesarul lunar de material pentru spital, care se ridică la 9,3 milioane de lei. „Acești bani vor fi asigurați, pentru că sunt necesari sănătății arădenilor! În plus, Primăria Municipiului Arad va aloca în ședința de Consiliu Local suma de aprox. 1 milion de euro, din care se vor cumpăra echipamente medicale ce vor intra în dotarea Spitalului TBC din Grădiște, acolo unde vom trata pacienții infectați cu Covid-19. Administrația locală cumpără încă 33 de ventilatoare, cu toate echipamentele anexe necesare“, susțineIustin Cionca.

Hotel pentru cadrele medicale care vor să se izoleze

Acesta a anunțat că a făcut demersuri pentru găsirea unei soluții pentru cadrele medicale arădene care vor să se izoleze de familie.

„Am solicitat prefectului județului Arad să identifice un hotel pe care să îl pună la dispoziția personalului medical care se va izola de familie! Îmi doresc ca de mâine hotelul să stea la dispoziția cadrelor medicale arădene! Îmi exprim sincera compasiune față de familia arădeanului trecut în neființă zilele trecute. Înțeleg situația prin care trec familiile arădenilor bolnavi. În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, vă transmit că muncim pentru a avea rezultate cât mai bune, la Arad, în lupta cu virusul Covid-19 și facem totul pentru a găsi și a aplica soluțiile cele mai potrivite! Nu suntem singuri, alături de noi este comunitatea Aradului, societatea civilă, mediul de afaceri, instituțiile publice, persoane fizice, cărora le mulțumesc!”, a conchis Iustin Cionca, președintele administrației județene.

Recomandările redacției