CJA caută constructor pentru lucrările neexecutate la Drumul Vinului

0
317
drum vin
Drumul Vinului va fi gata în primăvara anului viitor

Starea drumurilor, un subiect arzător, pe marginea căruia, spun reprezentanţii administraţiei judeţene – s-au vehiculat multe, între care, multe minciuni – a fost subiectul unei conferinţe, la Consiliul Judeţean. Conducerea CJA vrea să lămurească lucrurile, drept pentru care a prezentat situaţia în care se află proiecte mari pe infrastructură.

Proiectul adus în dezbatere – Drumul Vinului: Păuliş – Ghioroc – Covăsânţ – Şiria“, ce se ridică la o valoare de circa 56,5 milioane de lei. După cum se ştie, buna derulare a acestuia a fost afectată de situaţia în care au ajuns firmele contractante – Confort şi ICIM, ambele intrate în insolvenţă. „Lucrările ajunseseră într-un stadiu avansat, până când cele două firme au ajuns în insolvenţă. A trebuit să înţelegem situaţia, întrucât legea nu sprijină autorităţile într-o asemenea situaţie, ci protejează companiile aflate în insolvenţă.Dacă una dintre firme rămânea în picioare am fi putut să continuăm cu aceasta. (…) Procedurile de preluare a amplasamentului au fost făcute, nu înainte de a face o evaluare corectă a lucrărilor. Drept urmare, în urma controalelor ADR şi a verificărilor, putem spune că, s-a plătit tot ce s-a executat şi nu mai este nimic de plătit în plus, pentru ceea ce s-a realizat deja. În acest moment, nu mai există nici divergenţe“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Noi lucrări, după evaluări

Proiectul Drumului Vinului este realizat în procent de 85 la sută. Pentru lucrările ce ar însemna în procente 15 la sută, autorităţile caută constrctor, procedurile de achiziţie urmând să fie demarate în curând. Conducerea CJA spune că, au mai rămas de făcăcut lucrări la calea de tramvai pe tronsonul Sâmbăteni – Ghioroc, la care s-ar mai adăuga şi alte lucrări mici. A fost lămurită şi situaţia finanţării europene, în sensul prelungirii contractului. Lucrările care se vor executa de acum înainte vor costa peste 7,85 milioane de lei. În plus, acest gen de lucrări – spun reprezentanţii CJA – se pot executa şi în sezonul rece. „În decembrie vom semna un nou contract. Lucrările pot fi executate şi iarna, dacă starea vremii este cât de cât bună“, a mai spus Nicolae Ioţcu.

Banii europeni primiţi de Arad pentru acest proiect se ridică la 46.455.400 de lei..

Drumul Vinului, ce crează o legătură între Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, prin Podgoria Aradului a prevăzut reabilitarea a mai bine de 24 de kilometri, pe două tronsoane. Primul tronson, DJ 708 B, se întinde de la desprinderea din DN 7 în comuna Păuliş şi până la intersecţia cu DJ 709, în comuna Şiria. Drumul DJ 708 B traversează localităţile Păuliş, Miniş, Ghioroc, Cuvin, Covăsânţ şi Şiria şi are o lungime de 18,7  kilometri. Cel de al doilea tronson, în lungime de 5,3 kilometri, DJ 708 C este de legătură între comuna Ghioroc şi Arad şi se întinde de la desprinderea din DN 7, în comuna Sâmbăteni şi până în comuna Ghioroc, la intersecţia cu DJ 708 B. Lucrările rămase vor fi gata în primăvara anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.