Reprezentanții Consiliului Județean (CJA) vor opiniile arădenilor cu privire la strategia de dezvoltare a turismului. Conducerea CJA a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanți de primării, de instituții de cultură, cu agenți economici și cu reprezentanții mass-media. Se strâng proiecte de dezvoltare turistică, idei de promovare, trasee turistice și orice propunere poate fi importantă.
Consiliul Judeţean Arad organizează joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 16.30, o consultare publică cu toţi cei interesaţi, cu privire la promovarea judeţului Arad. Consultarea este inclusă în calendarul discuţiilor referitoare la Strategia de Dezvoltare Turistică a judeţului Arad. Au fost invitate agenţii de publicitate, asociaţii non-guvernamentale, cele două universităţi, dar consultarea este deschisă tuturor arădenilor preocupaţi de acest subiect.
„Ne dorim ca Strategia de Dezvoltare a Turismului în judeţul Arad să fie rezultatul unei consultări cât mai largi. Din discuţiile de până acum am centralizat foarte multe iniţiative, propuneri. Mă bucură foarte mult interesul manifestat de arădeni”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
În cadrul consultărilor, CJ Arad şi-a propus să testeze şi notorietatea brandului judeţului  („Experienţe Naturale”), urmând să decidă dacă va promova acest brand sau dacă va căuta altul, mai reprezentativ pentru Arad.
La consultarea de joi, ora 16.30 de la Consiliul Judeţean Arad, participarea cetăţenilor este liberă.

Recomandările redacției