registruAnul acesta, registrul agricol a dat mare bătaie de cap agricultorilor, dar şi instituţiilor care se ocupă cu implementarea politicilor agricole. Guvernul a aprobat cu mare întârziere – circa trei luni –  registrele agricole pentru perioada 2015-2019. Actul normativ a stabilit formularele registrului agricol, conținutul acestora și perioada de valabilitate.
La nivelul judeţului ar urma să fie pus la punct un sistem informatic pentru registrul agricol, dar proiectul demarat în 2003 nu a fost încă pus în aplicare. Primăriile arădene ar urma să se pună la punct cu tehnologia, regis­trele clasice de evidenţă urmând să fie înlocuite cu un sistem informatic complex şi eficient. Este vorba de proiectul „Sistem informatic pentru gestionarea registrului agricol electronic în judeţul Arad“, pentru care Consiliul Judeţean a obţinut în 2013, fonduri nerambursabile în valoare de circa 6,7 milioane de lei. Proiectul este derulat în parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale: Apateu, Cermei, Covăsânţ, Fântânele, Ineu, Nădlac, Pâncota, Pecica, Pilu, Sebiş, Secusigiu, Semlac, Şepreuş, Şicula şi Şiria.
În prezent, Consiliul Judeţean ur­mează să încheie protocoale de colaborare cu mai multe instituţii, ce vor fi implicate în implementarea proiectului. Este vorba de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de la finele acestei săptămâni urmează să fie aprobate protocoalele de colaborare cu aceste instituţii.
Registrul Agricol electronic are în vedere depășirea simplei digitalizări a documentelor și vizează redefinirea, regândirea în totalitate a proceselor și procedurilor. Odată creat, noul sistem ar urma să permită obţinerea uşoară de informaţii sigure şi în timp scurt, în domeniul agricol.

Recomandările redacției